|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Cu victoria (1-0), la Oradea, „municipalii” au scos primele trei puncte din deplasare, în acest sezon 

sergiu-negrut-csm-rm-valcea-fc-olt-slatina-8613

 

După ce, în tur, „municipalii” scoseseră doar două puncte din deplasare, acum, la primul meci disputat pe teren „străin” din retur, băieţii lui Claudiu Niculescu au câştigat la Oradea, cu FC Bihor şi au luat o opţiune serioasă la prezenţa în play-off, deşi e posibil ca punctele luate acum să nu folosească la nimic în ultima parte a campionatului, în cazul în care bihorenii nu termină sezonul regulat în primele 6.

 Am marcat cu un om în plus

Singura mare ocazie a gazdelor a fost în minutul 8, când şutul lui Lukacs este blocat de portarul vâlcenilor, Matache, mingea ajunge la  Sfârlea, care trimite spre poartă goală, însă Pârvulescu respingând de pe linia porţii. De remarcat faptul că după o primă repriză albă, din minutul 48 gazdele au rămas în 10, după ce Lukacs a văzut cartonaşul roşu (cumul de cartonaşe galbene). Golul victoriei „municipalilor” a fost marcat tot de Negruţ (foto – în echipament verde), ca şi cel al victoriei din runda trecută, acasă, cu FC Olt. Cu 10 minute înainte de final, defensiva orădeană respinge un corner până la Negruţ, care reuşeşte deschiderea scorului pentru echipa sa cu un şut pe jos de la circa 16 metri.

 Urmează meciul cu „Bătrâna Doamnă”

 În acest an, conform planificării stabilite de FRF, „municipalii” vor mai disputa alte trei partide, două în deplasare şi una acasă. Etapa viitoare, CSM-ul ajunge la Arad, unde va juca împotriva „Bătrânei Doamne”, UTA, club unde sunt probleme: Trică nu vrea să plece, marţian nu mai vrea să plătească. Apoi, în Zăvoi vine trupa „Comisarului” Moldovan, CS Mioveni, iar în ultima etapă a anului, CSM-ul joacă la Bistriţa, cu Gloria.

 Niciun gol în derbiul Craiovei

A doua etapă a returului, în Seria B2, a fost una extrem de interesantă, ca şi confruntări, dar şi ca rezultate. Astfel, duelul celor două Universităţi, la Craiova, s-a încheiat nedecis, 0-0, ca în meciul tur, disputat atunci la Tn. Severin. Au fost ceva incidente înaintea meciului, au fost contestaţii făcute de ambele tabere, şi fotbal cu „linguriţa”. 85 de minute au rezistat reşiţenii lui Rufă la Satu Mare, dar au pierdut cu un gol luat când aveau un om în minus (Danci fusese eliminat), FC Olt şi CS Mioveni au remizat şi s-au anihilat reciproc în încercarea celor două echipe de a mai prinde play-off-ul, însă „bomba” a fost detonată la Motru, unde „lanterna roşie” a bătut o pretendentă la revenirea în prima ligă, Gloria Bistriţa.

 

 

 

 

 

Leave a Response