Ion Iliescu a murit 

  A încetat din viață tovarășul Ion Iliescu, iubit fiu al revoluției comuniste, vizionar profet al reintegrării Securității în capitalism. El nu mai este dar cei 66 de ani de neîncetat travaliu de partid zîmbesc la noi pururea, un exemplu sacru pentru generațiile de Bombo, Ciută și Rogo care vor duce mai departe lupta de clasă: În august 1944, la 14 ani împliniţi, a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist. În 1947 a fost voluntar al brigăzii de muncă „Vasile Roaită”, pentru ca, un an mai târziu, ca elev, să se numere printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (U.A.E.R.). La Moscova, activează încă din 1950 ca secretar al Comitetului unional al studenţilor şi aspiranţilor români care studiau în U.R.S.S. Devine membru al Partidului Muncitoresc Român în anul 1953. Între 21 martie 1949 – 30 iunie 1956 este membru în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, structură în care fost pe rînd: membru al Biroului C.C. al U.T.M. (1 martie 1954 – 28 martie 1960); secretar al C.C. al U.T.M. (30 iunie 1956 – 28 martie 1960); reprezentant al U.T.M. la Uniunea Internaţională a Studenţilor cu sediul la Praga şi secretar al acesteia (din iunie 1956); preşedinte al comitetului de organizare al Asociaţiilor studenţeşti din R.P.R. (din 16 august 1956), al cărei fondator este considerat; La nici 30 de ani, în 1957, a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională din partea circumscripţiei electorale „Ilie Pintilie” – Bucureşti, imediat după aceea fiind ales preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România (10 martie 1957 – 1959); Reales în M.A.N. în circumscripţia nr. 22 Huedin, Cluj (1965 – 1969) și numit prim-secretar al C.C. al U.T.C. şi ministru pentru Problemele Tineretului (9 decembrie 1967 – 20 martie 1971), funcţie în care l-a precedat pe Dan Marţian. În Partidului Muncitoresc Român a deținut, în paralel, următoarele funcţii la nivelul partidului: adjunct al şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1960 – 1962); şef al Secţiei învăţământ şi sănătate din Direcţia Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R. (1962 – 31 martie 1965); şef al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R. (din 31 martie 1965); membru supleant al C.C. al P.C.R. (23 iulie 1965 – 12 august 1969); A fost reales în M.A.N. circumscriptia nr. 3 Olteniţa, Ilfov (1969 – 1973), apoi: membru al CC al PCR (12 august 1969 – 22 noiembrie 1984); membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); membru al Secretariatului C.C. al P.C.R. (11 februarie – 15 iulie 1971); secretar pentru probleme de propagandă al Comitetului judeţean de partid Timiş (1971 – 1974); prim-secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Iaşi (9 noiembrie 1974 – 21 august 1979). reales în M.A.N. circumscriptia nr. 6 Paşcani, Iaşi (1975 – 1980), membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1979) A fost de asemenea membru supleant (din 29 noiembrie 1974) şi membru plin (2 aprilie 1979 – 20 martie 1980) al Consiliului de Stat Reales în M.A.N. circumscriptia nr. 2 Odobeşti, Vrancea (1980 – 1985)* Marginalizat în anii 80 și suspectat de Ceaușescu că ar fi omul Moscovei, Ion Iliescu revine în viața publică pentru un nefericit final democratic al ireproșabilei sale cariere comuniste. După ce-l împușcă pe cel al cărui scaun îl urmărea dintotdeauna, ajunge președinte al României de 3 ori, poziție din care se opune din răsputeri capitalismului. Privatizarea îl învinge, însă doar după ce predă fabricile, terenurile și conturile Partidului fostei Securități. Uniunea Sovietică, amanta sa de generații, îl trădează cînd se decide să dispară din istorie exact după ce el semnase tratatul de mariaj. Își revine din această depresie de amor sprijinind capitalul rus – o amantă mai tînără dar la fel de năbădăioasă – să-și găsească reprezentanți locali în personaje precum Vântu și Patriciu. În final, e salvat de la o condamnare rușinoasă in istoria comunismului de lucrurile pe care ni le lasă moștenire: cele 2 mineriade sîngeroase din 1990 și 1991, o Constituție strîmbă care ține loc de Guvern, o Justiție din Jurasik, plină de dinozauri agramați și cîteva televiziuni care duc lupta de clasă mai departe. Dintre toate, Contituția e lucrarea sa de geniu: un instrument democratic capabil să invalideze realitatea. Dacă veți continua să-l vedeți la TV deși e mort, asta e pentru că Curtea a decis: moartea lui Ion Iliescu e neconstituțională. Ceaușescu să-l aibă în pază. *sursa: http://mineriade.iiccr.ro/
http://www.blogary.ro/stiri/ion-iliescu-a-murit/

Citește mai mult la www.blogary.ro/stiri/ion-iliescu-a-murit/ © BLOGARY