împrumut satanic
Pe Ciuciu Metagamba l-a luat Dumnezeu. Şi, bine a făcut, zic toţi ai lui, pentru că se chinuia de mult şi, decât o viaţă nedemnă, de legumă, mai bine una de …înger. Nu-i aşa? Căci acolo „unde nu-i nici durere, nici suspin”, poate, zborul nu are nevoie de tranziţie, poate, nici de slujbaşii ei, care se întrec în a fi dezgustători, atât prin ceea ce fac, cât şi prin ceea ce aplică.
Bunăoară, iată-i pe cei care au „binevoit” să aibă grijă de „ajungerea” lui Ciuciu Metagamba, „unde nu-i nici durere, nici suspin”.
– Alo, Părintele Guluţă? Sărut mâinile! Vreau să vă anunţ că s-a „dus” unchiul meu Metagamba! A murit şi mâine vreau să …
– Da, bine!
– Şi vreau să veniţi numai Dumneavoastră, pentru că… ştiţi şi dumneavoastră cum e… Cheltuielile sunt mari şi nici nu prea am bani…
– Ei, nu se poate! Trebuie să vină şi colegul meu, că şi el mă ia pe mine la înmormântările sale. N-o să mă fac eu de râs.
– Dar nu am bani, părinte! Nu vedeţi că toate s-au scumpit, fir-ar mama lor a dracului cu FMI-ul lor cu tot, că m-au nenorocit!
– Ei, lasă, că ne-om înţelege noi! N-o fi el dracul, ptiu-ptiu! Aşa de negru! Dar să ştii, că vin şi cu părintele Drugă.
– Treaba dumneavoastră, faceţi cum vreţi, dar eu nu am bani decât pentru unul…
Şi ziua cea mare a venit, alaiul a pornit spre Cetăţuie, cu cei doi popi în trăsură, că pe jos „îi dureau picioarele”, iar în automobil „ar fi râs oamenii de ei”.
Păs, de-ai deranja! Doar în două răscruci, din cinci, au coborât din trăsura lui Castravete şi-au cântat pe nas „bucuria” lui Ciuciu Metagamba de a se „duce”.
Oamenii bulucindu-se după mărunţişul aruncat de către Miticuţă şi Mărinu, nepoţii mortului, se călcau în picioare.
„A dracului tranziţie! Nici moartea nu o iartă!” gândiră cei de pe margine, şi-şi făcură cruci mari, mai din convingere, dar mai mult de uimire.
„Uite, unde ne-au dus revoluţionarii lui Peşte! Să ne bucurăm de moarte ca să-ţi potoleşti foamea şi tu odată!”…
Păi, asta e democraţia? Să te lauzi cu sapă de lemn şi măgarul la cotigă? Să pupi câte un petic, proclamat de unii moaste, ca să te simţi fericit?”
Doamne, unde ne-au dus? În împărăţia proştilor, ca să poată specula slujbaşii tăi naivitatea noastră, impusă, desigur, şi să ne jefuiască?…”
Aşa gândea şi Miticuţă, care după petrecerea lui Ciuciu Metagamba, îi dădea opt sute de mii de lei părintelui Guluţă, cu toate că, în hârtiile mai marilor lui, pentru înmormântări nu se lua bani.
– Şi pentru colegul meu?
– N-am, părinte, nu mai am! V-am zis!
– Hai, domnule! Uite, îţi împrumut eu patru sute de mii, ca să-i dai, şi mi-i dai peste o lună! Na! Şi Miticuţă se închină de voie de nevoie! „Doamne, ce-ai făcut din noi?”
George Achim
