|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Aleşii vâlceni ÔÇô terenuri, case şi depozite de sute de mii de euro 

 Declaraţiile de avere demonstrează polaritatea socială din România

Aleşii vâlceni – terenuri, case şi depozite de sute de mii de euro
 

Potrivit prevederilor legale privind transparenţa în administraţie, toţi aleşii au fost nevoiţi să-şi completeze declaraţii de avere sau să şi le reactualizeze. Data limită până la care trebuiau să-şi completeze şi depună aceste declaraţii a fost 10 ianuarie. Până la acea dată, nu toţi aleşii au completat declaraţiile; unii dintre cei care dintr-un motiv sau altul au „sărit” peste această obligaţie legală, şi-au completat declaraţiile peste acest termen, alţii nu au făcut-o nici până în prezent. În rândurile care urmează, cititorii noştri vor avea ocazia să constate cât de bogaţi sau de săraci sunt aleşii locali vâlceni. 
 
Avere din salariul de bugetar
În ceea ce-l priveşte pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, lucrurile par să fie destul de simple. Cunoscut pentru imaginea sa de „ascet al politicii vâlcene”, Ion Cîlea repetă de câte ori are ocazia că nu a făcut niciodată afaceri, ci a trăit doar din salariul de bugetar. Totuşi, vicele CJ deţine încă din anul 1998 un teren agricol de un hectar în Craiova, primit moştenire şi care este pe numele soţiei, Steluţa Cîlea şi 0,04 hectare teren forestier în Ocnele Mari, tot moştenire. La nici unul dintre terenuri nu este trecută valoarea de impozitare. La capitolul locuinţe, Cîlea a trecut un apartament de 81 mp în Rm. Vâlcea, cumpărat în anul 1990, cu o valoare de impozitare de aproape 700 milioane lei, precum şi o casă de locuit tot în Rm. Vâlcea în suprafaţă de 70 mp primită moştenire în 2002, cu o valoare de impozitare de aproape 600 milioane lei. Pe lângă terenuri şi case, vicele CJ deţine un autoturism Opel din 1997. El a declarat că nu deţine bijuterii sau obiecte de cult, că nu este acţionar la vreo societate şi că nu are conturi de peste 10.000 euro. Pe de altă parte, Cîlea declară că nu este dator nimănui. Cât priveşte veniturile încasate în anul care tocmai a trecut, acestea se rezumă la salariul de vicepreşedinte al CJ, de circa 500 milioane lei brut. La aceşti bani se adaugă pensia soţiei sale Steluţa, de 44 milioane lei anual. În declaraţia de interese, Ion Cîlea a consemnat funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea, în dreptul căreia a scris cu majuscule NERETRIBUITĂ.
 
Pătru, săracul om bogat…
Cunoscut ca un om bogat, celălalt vice al CJ, Nicolae Pătru, nu lasă totuşi impresia în declaraţia sa de avere că trăieşte pe picior mare. El deţine un teren de 8.300 mp în Goranu dobândit în urmă cu circa 10 ani, un apartament de 70 mp situat pe Calea lui Traian, dobândit în 1992 şi o casă în construcţie în suprafaţă de 680 mp pe strada Pajiştei din Rm. Vâlcea. În rest, pauză! Pătru nu are nici conturi, nici obiecte de artă sau bijuterii, nici maşină, nimic! Mai mult, el declară că şi-a donat salariul pe anul 2005! Cu alte cuvinte, vicele CJ a trăit anul trecut doar din pensia de două milioane şi jumătate a soţiei sale… În declaraţia de interese se specifică faptul că Pătru deţine 50% din acţiunile firmei Blazon SRL şi că deţine funcţiile de preşedinte al PRM Vâlcea şi de vicepreşedinte al Biroului Permanent al PRM. În urmă cu circa doi ani, Nicolae Pătru declara că averea sa depăşeşte cu mult un milion de euro. Între timp, Pătru şi-a transferat afacerile fiului său.
 
Persu, putred de bogat
În ceea ce-i priveşte pe consilierii judeţeni vâlceni, de departe printre cei mai avuţi este Dumitru Persu, care ocupă şi funcţia de secretar al organizaţiei PSD Vâlcea. Pe lângă aceasta, Persu este şi şef serviciu în sucursala Rm. Vâlcea a BCR.  Dumitru Persu are în proprietate nu mai puţin de 6 suprafeţe de teren, în Rm. Vâlcea şi Măldărăşti (comuna sa natală). Astfel, consilierul judeţean deţine din anul 2004, în proporţie de 50%, un teren de 455,56 mp în Rm. Vâlcea, situat în intravilan, cu o valoare de impozitare de 232 RON. La acesta se adaugă 5 suprafeţe de teren (arabil, forestier, fâneţe şi păşuni) în comuna sa natală Măldărăşti, toate dobândite în anul 2000, însumând peste 4 hectare, cu o valoare de impozitare de circa 350 RON. Toate aceste terenuri au fost moştenite! Persu nu stă rău nici la capitolul locuinţe. El are două apartamente şi două case, în Rm. Vâlcea şi Măldărăşti. Apartamentele sunt în suprafaţă de 62,5 respectiv 64,5 mp, cu o valoare de impozitare de un miliard de lei. Una dintre case se află în Măldărăşti, are 100 mp şi a fost moştenită în anul 2000, iar cealaltă, cu etaj, se află în Râmnicu Vâlcea şi este în construcţie, terenul fiind cu dare în folosinţă în anul 2007. Deşi nu are maşină şi nici bijuterii, Dumitru Persu are un cont de peste 50.000 dolari la BCR şi un fond de investiţii deschis la aceeaşi bancă, în lei, deschis în 2003, cu 115,99 de unităţi cu o valoare de 1.200 RON fiecare. Dumitru Persu stă bine şi la plasamente. El deţine 11.903 acţiuni la BCR SA Bucureşti, cu o valoare de 11.903 RON la data subscrierii, 200 acţiuni la BCR SA „Asigurare Reasigurare” Bucureşti cu o valoare de 2.000 RON la data subscrierii, 200 acţiuni la BCR „Asigurări de viaţă” Bucureşti cu o valoare de 2.000 lei la data subscrierii, 15 acţiuni la BCR „Leasing” SA Bucureşti cu o valoare de 2.250 RON la data subscrierii şi 600 acţiuni la SC Univers SA Rm. Vâlcea – „Programul de privatizare în masă” cu o valoare de 1.560 RON la data subscrierii.  Cu siguranţă, secretarul executiv al PSD Vâlcea se poate considera un om avut. El a încasat în anul 2005 venituri de aproape 700 milioane lei în calitate de salariat al BCR şi aproape 90 milioane lei provenind din indemnizaţia de consilier judeţean. La aceşti bani se adaugă şi veniturile soţiei sale, Floriana Persu, care, în calitate de salariat al Spitalului Judeţean Vâlcea, a încasat anul trecut aproape 180 milioane lei. În plus, la veniturile familiei Persu s-au adăugat şi banii proveniţi din dividende – circa 32 milioane lei de la BCR şi aproape 14 milioane lei de la SC Revital SA, primiţi de soţia drept salariu. Şi totuşi, veniturile lui Dumitru Persu nu se opresc aici; în calitate de preşedinte ATOP, el a încasat în 2005 suma de 33 milioane lei.
 
Prală, „modest” ca întotdeauna
Un alt consilier judeţean care nu poate spune că este muritor de foame este şi Ştefan Prală. Acesta deţine 3 suprafeţe de teren, în Câineni şi Suteşti, dobândite în 2002 şi 2003, însumând peste 50.000 mp, toate cumpărate, toate fără valoare de impozitare. La capitolul clădiri, Prală a declarat o cabană din lemn dobândită în anul 2003 în comuna Câineni, cu o valoare de impozitare de circa 150 milioane lei. La capitolul venituri, Ştefan Prală a încasat în 2005 aproape 117 milioane lei, în calitatea sa de şef al biroului senatorial al lui Mihail Popescu, aproape 55 milioan lei în calitate de consilier judeţean şi 33 milioane lei ca membru al ATOP. Pe lângă aceste venituri, soţia sa a adus în casă aproape 95 milioane lei, reprezentând indemnizaţia concediu maternal. Cât priveşte declaraţia de interese, Ştefan Prală declară că este asociat unic la SC Tora SRL şi asociat la SC Tora Sistem SRL (acţiuni în valoare de 20%).
 
E bine să fii arhitect!
O situaţie materială bună are şi arhitectul şef din cadrul CJ Vâlcea, Rozalia Harambaşa. Aceasta este acţionar la SC Hyco SA Bucureşti Sucursala Hidroconstrucţia, valoarea totală a acţiunilor depăşind 140 milioane lei. Doamna Harambaşa deţine şi două terenuri în Râmnicu Vâlcea, în suprafaţă de peste 2.500 mp, cu o valoare de impozitare de 300 milioane lei. La averea ei se adaugă şi o casă de locuit în Râmnicu Vâlcea, din 2005, în suprafaţă de peste 100 mp, cu o valoare de impozitare de 870 milioane lei, dar şi două maşini, un Opel Vectra din 1995 şi un Daewoo Tico din 1999. În anul 2005, Rozalia Harambaşa a încasat aproape 220 milioane ca salariat al CJ Vâlcea, plus alte 168 milioane, ca inginer şef la o firmă privată.
 
Edilii Râmnicului nu sunt ultimii sărăntoci
Cât îi priveşte pe primarul şi viceprimarii Râmnicului, lucrurile par destul de simple. Edilul Mircia Gutău a consemnat în declaraţia de interese faptul că este asociat unic la SC Continente SRL Rm. Vâlcea şi că este preşedinte al PD Râmnicu Vâlcea. În declaraţia de avere, primarul a trecut un teren intravilan în Ocnele Mari de 7.000 mp dobândit în 1993 şi unul în Rm. Vâlcea în suprafaţă de 500 mp dobândit în 1997. La aceste terenuri se adaugă o casă de 120 mp în Ocnele Mari. Mircia Gutău pare şi un pasionat colecţionar: el deţine bijuterii în valoare de 20.000 euro. Primarul are şi conturi: 70.000 dolari şi 50.000 euro, la BCR Rm. Vâlcea. Cât priveşte veniturile, Gutău a încasat 300.000 milioane lei în 2005, la care se adaugă cele 6,3 miliarde lei obţinute se soţia sa Marian, care este proprietara unui cabinet notarial situat în centrul Râmnicului. Nici viceprimarul Nicolae Dicu nu este un sărăntoc. El deţine trei terenuri în Rm. Vâlcea, comuna Ştefăneşti şi în Hunedoara, în suprafaţă totală de peste 4.000 mp. La acestea se adaugă nu mai puţin de 3 apartamente (două în Rm. Vâlcea şi unul în Timişoara), dar şi două case, în Rm. Vâlcea şi Huneadoara. În 2005, Dicu a obţinut venituri de 600 milioane lei, la care se adaugă cele peste 270 milioane lei obţinute de soţia sa. În plus, soţii Dicu au obţinut circa 2,5 miliarde lei din cedarea folosinţei unor bunuri. Viceprimarul Constantin Monceanu este mai sărăcuţ… El deţine un teren de 1.500 mp în Băbeni, moştenit. Pe lângă acesta, el mai are un apartment de 69 mp în Rm. Vâlcea, cumpărat în 2001, cu o valoare de impozitare de circa 500 milioane lei, precum şi o casă de locuit în Băbeni, moştenită. Monceanu este şi o persoană darnică: el şi-a împrumutat un prieten cu suma de 10.000 euro. Din această cauză, el este şi dator, având credite de circa 120 milioane lei la Raiffeisen Bank, Elvila, Flanco şi Altex. Una peste alta, în 2005 Moneanu a încasat venituri de circa 200 milioane lei, cei mai mulţi bani provenind din salariul de bugetar.
 
Declaraţie ciudată
Una dintre cele mai ciudate declaraţii de avere este, de departe, cea a consilierului municipal PSD, Ion Matei. Cunoscut ca unul dintre cei mai înstăriţi politicieni locali, Matei nu a trecut nimic în rubricile din declaraţia de avere privind terenurile, locuinţele şi automobilele. În schimb, el recunoaşte că are un cont de 170.000 euro la Hypo Bank Viena, deschis în anul 1992. La capitolul venituri, Matei declară suma de 100 milioane lei, obţinută din activitatea prestată la firma sa, SC Edion SRL, precum şi pe cea de 32 milioane lei din indemnizaţia de consilier municipal.
• Nicu TRANDAFIR

Leave a Response