|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputaţii vâlceni, la ora pocăinţei colective, după operaţiunea „Codul Penal”: „E apăsător când votezi şi nu ştii ce. Apar umbre în sinele tău. Apoi se transformă în cârcei, în mici dureri” 

parlamentari-cu-mana-sus

Ajunşi, la sfârşit de săptămână, în colegiul din care au fost trimişi în Parlament, deputaţii care au votat marţi, fără să-şi pună întrebări, cele două modificări ale Codului Penal reclamate de cancelariile europene au început să simtă brusc cum îi apasă conştiinţa.

Unii o spun deja, deschis. “În acele două zile negre, luni şi marţi, nu a venit tematica, ceea ce a tulburat foarte mult instituţia şi conştiinţele parlamentarilor”, rememorează, pentru gândul, Traian Dobrinescu, deputat de Vâlcea şi primul liberal care şi-a pus cenuşă în cap: “Am votat ca o cireadă de vaci”.

Ales în acelaşi judeţ, PSD-istul Vasile Bleotu îşi limpezeşte şi el conştiinţa. “Votul a fost dat în proporţie de 80% de necunoaştere. Noi, efectiv, n-am ştiut ce votăm”, admite Bleotu nebuloasa în care s-au complăcut parlamentarii, mizând pe liderii de grup şi pe semnalul lor.

Alţii dau vina pe juriştii partidului. “Nu sunt specialist în chestiuni juridice, eu votez aşa cum au hotărât colegii din comisia juridică”, se scuză Cristian Buican, al doilea liberal de Vâlcea. Juriştii invocă o confuzie. “Eu am crezut că este vorba despre cu totul altceva”, spune Luminiţa Adam, PP-DD-istă. Apoi, admite franc că nu a citit, “în nebunia aceea de marţi” niciun proiect de lege, chiar dacă două dintre acestea modificau esenţial Codul Penal: „Omeneşte, n-ai cum să le vezi pe toate”.

 

Utopicul. Dobrinescu (PNL): “Am votat ca o cireadă de vaci. Şeful nu pot să-l numesc

În planul iniţial, devoalat de deputatul PSD Eugen Nicolicea, ceea ce s-a dorit a fost trecerea rapidă prin Parlament, până pe 10 decembrie, a celor două proiecte de lege. Primul reglementează eliminarea răspunderii parlamentarilor pentru infracţiuni făcute în exerciţiul funcţiei, altul exceptează toţi aleşii de la pedeapsa panală pentru conflict de interese, dându-se astfel libertate deplină pentru conectarea firmelor proprii la contractele de achiziţii publice.

VEZI LISTA DEPUTAŢILOR CARE AU DAT LIBER LA CONTRACTE PENTRU FIRMELE POLITICIENILOR

VEZI LISTA DEPUTAŢILOR CARE AU PERIAT ANCHETELE DNA

Votate până pe 10 decembrie, legile urmau să fie reexaminate-fulger şi promulgate astfel până la finalul anului, înainte de vacanţa parlamentară şi înainte de 1 febriarie. Planurile USL au fost răsturnate prin reacţia publică, cea a ambasadelor şi prin sesizările depuse Curtea Constituţională inclusiv de Curtea Supremă. În aceste condiţii, legea se va întoarce în Parlament după 15 ianuarie.

În vârtejul creat de câţiva initiaţi, deputaţii spun acum că ar fi căzut victime. “Nu poţi citi toate proiectele. Sunt 40 în medie pe săptămână, înseamnă 800 de pagini. Nimeni nu citeşte atât de mult nici belestristică, darămite legi. Rămâne să ai încredere în colegii din comisie. Dar acum nici în format electronic, nici în scris, nu au venit proiectele decât cu 5 minute înainte. S-a spus “domne, cei de la Comisie ştiu ce spun”. Menţin ceea ce am spus: am votat ca o cireadă de vaci. Şeful nu pot să-l numesc. Unii au vorbit de manipulare, alţii de timpul fizic insuficient”, trage linie liberalul Traian Dobrinescu, contactat de gândul.

Când s-a produs acest declic? Lui Dobrinescu nu-i e încă foarte clar. “E apăsător atunci când votezi şi nu ştii ce. Apar umbre în sinele tău. După acest vot, s-a deschis subiectul în mass-media. Atunci umbrele se transformă în cârcei, în mici dureri. Iar când ai devenit conştient, lucrurile devin şi mai dureroase. În momentul în care o persoană dragă îşi exprimă dezamăgirea, începi să faci ochii mari. Dar sper că nu i-am dezamăgit întrutotul. A fost un moment de necunoaştere. Sper să îndreptăm legea. E prima dată şi ultima”, promite deputatul.

După un an în Parlament, Dobrinescu se gândeşte deja la plecare. “Am mers plin de utopii în Parlament. Nu-mi doresc al doilea mandat. Sunt multe lucruri care se impun. Din păcate Parlamentul e o anexă a Guvernului”, se resemnează liberalul.


Traian Dobrinescu. Sursa foto: Facebook

Matematicianul. Buican (PNL): “Eu votez cum au hotărât colegii”

Aflat deja la al doilea mandat şi promovat secretar în conducerea Camerei Deputaţilor, liberalul Cristian Buican nu e nici pe departe la fel de “tulburat”. “Domnul Dobrinescu e mai extremist, mai poet aşa. La mine lucrurile sunt foarte clare. Nu sunt specialist în chestiuni juridice, eu votez aşa cum au hotărât colegii din Comisia Juridică”, ne spune deputatul liberal, fost profesor de matematică.

În linia noii politici de partid, Buican se conformează tezei liberale post-vot: “A fost o greşeală şi, din punctul meu de vedere, nu trebuie să repetăm această greşeală. E corect că parlamentarul nu e funcţionar public, dar trebuie să răspundă în faţa legii. La fel şi pentru conflictul de interese”.


Cristian Buican, în colegiu. Sursa foto: Facebook

Planuri de viitor? Doar unul: “Toate iniţiativele trebuie tratate cu seriozitate, dezbătute mai mult timp, nu trebuie să ne mai grăbim”.

 

Veteranul. Bleotu (PSD): “Avem parlamentari care au firme de asfaltări. Vreo 15-20 ştiu eu”

În PSD, părerile sunt încă nuanţate. Vasile Bleotu, vechi deputat PSD, admite că a greşit mergând pe mâna şefilor de grup, dar nu îi pare rău decât pe jumătate. “Nu regret acest vot. Mi-l asum, pentru că am votat fără să ştiu în ce constau modificările”, spune Bleotu, deputat de patru mandate, convins că “legea se va schimba la reexaminare”.

Responsabilă e, ca întotdeauna, “maşinăria de vot”. “Părerea mea e că sunt mulţi parlamentari incapabili şi incompetenţi, dar nu pot să afirm că neapărat din cauza asta s-a ajuns la acest vot. Votul a fost dat în proporţie de 80% de necunoaştere. Noi, efectiv, n-am ştiut ce votăm”, e gata Bleotu să-şi dea cuvântul.


Vasile Bleotu

Sistemul care i-ar fi manipulat pe deputaţi nu are însă un nume. “Nu ştiu dacă trebuie schimbat cineva, dar trebuie tras un semnal. Nu poţi să fii o maşină de vot. Trebuie mai multă transparenţă. Eu vreau să am conştiinţa curată”, mai spune deputatul.

Şi în teoria conştiinţei curate, Codul Penal trebuie, totuşi, să aibă o limătă, în calculele lui Bleotu. “Da, avem parlamentari care au firme de asfaltări. Vreo 15-20 ştiu eu, unii chiar din Vâlcea, care lucrează cu CJ şi nu e în regulă, dar unele prevederi sunt exegerate. În Parlamentul European poţi fi director, să ai o slujbă, fără să fii incompatibil. Nu pot să fie parlamentarii supermani, dar nici aşa cum e acum”, e revoltat.

Leave a Response