|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

„Este dramatic că Oltchimul, cu un aport de 65% din producţia Vâlcii, a ajuns în procedură de insolvenţă” 

mihai_diculoiu_66622500

• Liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, la emisiunea „Criterii politice”:

Marţi, 17 decembrie, invitatul emisiunii „Criterii politice”, de la postul de televiziune VTV, a fost liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu. Acesta a explicat scenariul complet al distrugerii combinatului vâlcean Oltchim, precum şi motivele care l-au determinat să intre în PDL. „Nu este întâmplătoare afecţiunea mea faţă de PDL Vâlcea şi decizia de a mă înrola în această acţiune la nivelul PDL. De ce nu este întâmplătoare? Partidul trebuie să acţioneze, din punctul meu de vedere, de la organizaţiile de bază până la nivelul conducerii centrale, în aşa fel încât să-şi atingă toate obiectivele în majoritatea deciziilor pe care vor să le pună în practică. Nu este întâmplătoare decizia mea pentru faptul că, în perioada din 2008 până la momentul 2012, am colaborat foarte bine cu miniştrii Economiei din acea perioadă, dar cel mai bine am colaborat cu ministrul Videanu pentru problemele pe care le avea Oltchimul la acea vreme. Eu am apreciat poziţia fostului guvern Boc vizavi de deciziile la nivelul Oltchimului. La acea vreme, s-au luat două hotărâri legate de două memorandumuri, în 2009, reconfirmate în 2010. Primul se referea la un memorandum transmis Comisiei Europene în vederea accesării unui credit de vreo 420 milioane de euro, cu 80% garanţia statului, şi de preluare a petrochimiei şi respectiv a rafinăriei Arpechim. Între timp, datorită acestor decizii, am reuşit să accesăm un credit de 13 milioane euro pentru a prelua petrochimia Arpechim Piteşti. Din cei 420 milioane de euro se viza o gamă largă de investiţii, atât la Oltchim cât şi la Arpechim. Din păcate, între timp s-au erodat aceste acţiuni îndreptate către Comisia Europeană, în sensul că, pe lângă acest aviz pentru credit, era prevăzut şi acel aviz necesar majorării capitalului social prin conversia creanţei AVAS în acţiuni. Ulterior, Comisia Europeană a cerut să se renunţe la acel credit în speranţa că vom obţine avizul mai repede. În acelaşi timp a rămas de obţinut avizul pentru conversia creanţei AVAS în acţiuni la Oltchim, dar cu o condiţie: la această datorie de 135 milioane euro să se adauge şi dobânda aferentă perioadei de la momentul respectiv până când se obţine avizul. Aşa s-a ajuns ca această obligaţie a Oltchimului către AVAS să fie de 250 milioane de euro. Îmi pun şi acum întrebarea: un Guvern s-a luptat şi a făcut demersurile respective la UE, a înţeles ideea că Oltchimul trebuie să-şi reia activitatea integrat cu Arpechim Piteşti şi dacă ai obţinut avizul CE de ce guvernul Ponta nu a mai pus în practică acest aviz? Vicepreşedintele CE Almunia a avertizat la vremea respectivă guvernele Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Ponta că, dacă nu pun în practică acel aviz până la 30 septembrie, vom pierde definitiv şi niciodată nu va mai beneficia Oltchimul de un aviz de la UE. De ce o muncă a Guvernului Boc este aruncată la coşul de gunoi? Este cineva care să întrebe şi să ia o decizie în acest sens: tu ai făcut prost, hai că fac eu mai bine, sau invers. De aici, suferinţa întregii economii a judeţelor Vâlcea şi Argeş, a salariaţilor din cele două judeţe. Am ajuns ca, în 22 august 2012, Oltchimul să fie oprit definitiv şi această oprire a durat până în 24 octombrie. De atunci şi până acum funcţionăm la capacitate foarte redusă, nerentabil şi chiar pot să spun că, la 30 ianuarie 2013, Guvernul a pregătit acea strategie de a declara insolvenţa la Oltchim. Aici sunt vinovaţi toţi factorii: indecizia factorilor locali, indecizia parlamentarilor din cele două judeţe, preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţilor. Personal am fost la preşedintele CJ din Argeş şi i-am dat o adresă. Şi astăzi probabil că acea adresă zace pe undeva în sertar. Este dramatic pentru că Oltchimul, cu un aport de 65% din producţia industrială a Vâlcii, a ajuns în procedură de insolvenţă, să concedieze 1.000 de salariaţi, să aibă din partea celor doi administratori judiciari numai promisiuni. Piperea a spus în noiembrie că Diculoiu se face vinovat de toate problemele de la Oltchim. Astăzi, Oltchimul este chiar în faliment, dacă în procedură de insolvenţă a realizat pierderi de 32 milioane euro, în nouă luni are o cifră de afaceri de 80 milioane euro, iar pierderile reprezintă 50% din cifra de afaceri, în condiţiile în care trei luni s-au acordat salarii din fondul de garantare, conform Legii nr. 200 din 2006, şi în condiţiile în care astăzi salariaţii au restanţe de trei luni la salarii. Este un dezastru! Aşteptăm decizii pompieristice din partea celor doi administratori judiciari. Iată în ce situaţie a ajuns astăzi cu Oltchimul. Dacă s-ar face un studiu cât de dezastruos din punct de vedere economic şi social reprezintă astăzi funcţionarea Oltchimului la 10% din capacitate…. În iulie 2012, eu cu domnnii Roibu, Cîlea, câţiva parlamentari de Vâlcea şi cu ministrul Rovana Plumb am fost la primul ministru Victor Ponta şi acolo a fost de faţă fostul ministru al Economiei Chiţoiu şi Remus Vulpescu, şeful OPSPI. Ce i-am cerut noi acolo? Că ne trebuie 40 milioane euro capital de lucru să salvăm Oltchimul, iar statul român trebuia doar să dea o scrisoare de garanţie pentru Oltchim şi să nu fie executat de Electrica şi alţi creditori de stat. S-a mai discutat despre conversia datoriilor către AVAS în acţiuni. Domnul Ponta le-a spus celor de la Ministerul Economiei: daţi banii la Oltchim că avem nevoie de locuri de muncă şi dacă aveţi avizul Comisiei Europene de ce nu majoraţi capitalul social? Acel memorandum privind privatizarea a cuprins tocmai această prevedere de a majora capitalul social, prin conversia datoriilor în acţiuni. Se ştie că a eşuat privatizarea Oltchim. Vine premierul Ponta şi spune: nici o problemă, avem varianta B. S-a dus pe apa Sâmbetei şi varianta B. De ce noi România şi Oltchimul nu mai trebuie să mai fabricăm PVC-ul? Acest acţionar minoritar din Oltchim întotdeauna a pledat pentru funcţionarea Oltchimului fără petrochimia şi rafinăria de la Piteşti. De abia acum, noul ministru al Economiei a reiterat această idee de funcţionare integrată. În data de 2 decembrie 2013, adunarea creditorilor a aprobat strategia de reorganizare a Oltchimului, care constă în înfiinţarea acestui Oltchim SPV, în care acţionar este vechiul Oltchim. Acest Oltchim SPV, care se va înfiinţa după 9 luni după ce va avea loc licitaţia, trebuie să fie cumpărat de cel care va câştiga licitaţia. De fapt, este un joc: rămâne SC Oltchimul SA cu datoriile şi se înfiinţează acest SPV, chipurile, fără datorii, ca să mă joc să mai trag de timp, când puteam până acum să facă majorare de capital social, sau se lua decizia de a se şterge datoriile către stat. Şi astfel făceai o mare companie a chimiei româneşti şi acum era în funcţiune”, a declarat printre altele liderul Sindicatului Liber Oltchim Mihai Diculoiu.

Leave a Response