|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sorţii au fost generoşi cu CSM-ul, în Cupa României 

Sorţii au fost generoşi cu CSM-ul, în Cupa României

dacă batem la Minerul Mătăsari, în Zăvoi vine o divizionară A!

După ce au trecut deja de două obstacole în Cupa României (cu FC Oltchim şi Alro Slatina, de fiecare dată cu 2-0), jucătorii de la CSM Rm. Vâlcea au ajuns la doar un pas de a aduce la Vâlcea o grupare din prima ligă a ţării. La împerecherea meciurilor din faza a VI-a, care a avut loc în această săptămână, elevii lui Costel Pană şi Dumitru Teleşpan, au beneficiat din plin de statutul de cap de serie, conferit de poziţia superioară ocupată în sezonul trecut al Diviziei B. Vâlcenii au evitat astfel confruntări cu echipe puternice din Liga Secundă şi vor juca marţi, 3 octombrie, cu Minerul Jilţ Mătăsari, o formaţie ce activează doar în al treilea eşalon. Partida cu minerii din Mătăsari nu trebuie tratată în nici un caz superficial pentru că ar fi păcat ca vâlcenii să se împiedice tocmai acum, când au ajuns atât de aproape de a aduce în Zăvoi o echipă din prima ligă a ţării. Se cunoaşte foarte bine faptul că, de regulă, Cupa României este o competiţie în care surprizele abundă, formaţiile mici oferind o replică dârză „granzilor”. Este suficient să amintim faptul că-n cel de-al V-lea tur al Cupei României, trei foste divizionare A s-au văzut depăşite de formaţii anonime din eşaloanele inferioare ale fotbalului românesc. Cea mai mare surpriză a acestei faze s-a consemnat la Tg. Mureş, acolo unde Gaz Metan din localitate a dispus după executarea penalty-urilor de fosta divizionară A, FC Braşov. Au mai părăsit cursa Sportul Studenţesc, depăşită de Juventus Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, care s-a înclinat la FCM II Târgovişte. Cele 14 echipe învingătoare se vor califica în faza a VII-a – şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Atunci vor intra în cursă şi cele 18 grupări din Liga 1. Tragerea la sorţi a meciurilor din şaisprezecimi este programată a avea loc luni, 9 octombrie, de la ora 12.00, la casa Fotbalului.

Leave a Response