|miercuri, noiembrie 27, 2024
  • Follow Us!

Nicu Spiridon, socru mare 

Nicu Spiridon, socru mare

Marius Spiridon şi Alexandra Rusănescu au avut parte sâmbătă de o nuntă ca-n poveşti organizată la Restaurantul Hotelului Cozia, de la Căciulata. Fiica celebrei handalistă Lidia Rusănescu a îmbrăcat rochia de mireasă la 20 de ani, din dragoste pentru băiatul cel mare al fostului deputat PSD Nicu Spiridon, care a încercat să nu transforme nunta într-un eveniment monden. A şi reuşit, într-o oarecare măsură, adică până am aflat noi de ea. Cununia civilă a avut loc în jurul orei 11.00 şi a fost oficiată de Nicolae Goran, la Casa Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea. La petrecere, seara, au participat peste 300 de persoane, iar atmosfera a fost absolut deosebită. Pe scenă, au intrat cântăreţe de seamă, Nineta Popa şi Maria Loga fiind doar câteva dintre numele de prestigiu ale muzicii populare care i-au ţinut pe nuntaşi aproape numai în picioare, până spre dimineaţă. Cadoul făcut mirilor de Nicu Spiridon şi soţia sa a fost chiar nunta în sine, ei achitând toate cheltuielile de organizare. Socrul mare i-a invitat la nunta fiului său şi pe câţiva dintre colegii de partid, pesedişti de seamă, cu care nu a dezbătut, însă, cum ne aşteptam, planul de acţiune pentru viitoarele alegeri de la municipiu, competiţie electorală în care a anunţat că ar dori să-şi încerce şansele. Cei doi tineri căsătoriţi au decis să plece în luna de miere împreună cu naşii, familia Danciu, pe litoralul bulgăresc, la Nisipurile de Aur, în acest sens pregătindu-şi un buget „de austeritate”, cum ei înşişi ne-au mărturisit.     

Eduard Dulăcioiu

Leave a Response