|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

PARCURILE INDUSTRIALE DE LA DRĂGĂŞANI ŞI BĂLCEŞTI AU PRIMIT UNDĂ VERDE 

ion-cilea


         Cea mai frumoasă veste a sfârşitului de an 2013 a venit din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care mi-a comunicat că, sub semnătura viceprim-ministrului Liviu Dragnea, au fost emise Ordinele nr. 3.593 şi 3.594 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii „PARC IND VÂLCEA” pentru cele două locaţii din municipiul Drăgăşani şi oraşul Bălceşti. Acest titlu conferă de-acum operatorilor economici care vor organiza activităţi productive în incintele celor două parcuri industriale dreptul la facilităţi prevăzute de art. 20 al Legii nr. 186/2013, precum şi de Regulamentul Comisiei Europene nr. 800/2008 privind ajutoarele de stat.

Cele două platforme de afaceri care vor deveni operaţionale chiar din prima parte a acestui an vor avea un rol extrem de important pe linia promovării cooperării în materie de dezvoltare locală şi în crearea multor sute de locuri de muncă pentru comunităţile din Drăgăşani şi Bălceşti. Un alt mare avantaj pentru autorităţile locale este şi acela că parcurile industriale vor permite identificarea şi aplicarea unor soluţii creative în promovarea efectivă a noi activităţi economice şi de producţie, toate avându-i ca destinatari finali pe cetăţeni. Este un mare câştig faptul că obiective de dezvoltare locală sunt aduse într-un cadru propice de promovare a strategiilor de dezvoltare şi de atragere a unor surse de finanţare în profil teritorial. De asemenea, autorităţilor publice locale li se facilitează posibilitatea de a găsi şi pune în aplicare noi măsuri de natură să stimuleze activităţile economice din zonă şi să atragă investiţiile private. Facilităţile, însă, obligă cele două autorităţi publice din Drăgăşani şi Bălceşti să pună cât mai bine în valoare avantajele şi oportunităţile de care dispun comunităţile administrate pentru ca aceste posibilităţi să constituie ele însele argumente decisive în atragerea de investiţii.

Potenţialul existent la nivel local va prezenta un interes deosebit pentru investitori numai în măsura în care primăriile municipiului Drăgăşani şi oraşului Bălceşti vor fi atente să pună la dispoziţie informaţiile necesare pe domenii şi sectoare de activitate care să înlesnească accesarea zonelor de interes şi oportunităţile de afaceri.

Prin îndeplinirea acestor condiţii care nu necesită mari eforturi, ci numai preocupare constantă, se va putea vorbi cu adevărat şi în deplină satisfacţie că primarii Cristian Nedelcu şi Ion Curelaru, cărora le voi fi mereu aproape, vor şti să antreneze specialiştii şi celelalte forţe locale la crearea unei abordări comune pentru plierea strategiilor şi stabilirea priorităţilor în vederea asigurării cât mai multor locuri de muncă şi a dezvoltării celor două localităţi.

 

 

 

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Leave a Response