|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Viceprimarul Beton Matei îl lucrează sistematic pe Ion Cîlea 

matei vladutu

Gigi plătește atacuri în presă împotriva liderului PSD Vâlcea!

 Viceprimarul pesedist al municipiului Râmnicu Vâlcea, Gigi Matei, acționează prin toate mijloacele pentru a-i submina autoritatea în interiorul Organizației Județene a PSD Vâlcea – președintelui Ion Cîlea.

Gigi Matei îl „lucrează“ sistematic pe Ion Cîlea. Viceprimarul și-a construit o adevărată camarilă de derbedei politici cărora le-a promis verzi și uscate. Aceștia îl calomniază constant pe șeful PSD Vâlcea în rândul membrilor simpli. Scopul lui Matei este unul singur: schimbarea lui Ion Cîlea din funcția de președinte al organizației.

Viceprimarul, proprietar de firmă ce derulează contracte importante cu firmele care lucrează cu Primăria Râmnicu Vâlcea, a încheiat contracte de publicitate cu anumite ziare și postul de Televiziune Vâlcea 1, având ca „obiect al contractului“: denigrarea lui Ion Cîlea. Deținem dovezi certe în acest sens! Din camarila lui Gigi Beton Matei fac parte, printre alții: omul de afaceri Constantin Vlăduțu, Adina Dobrete (președinte PSD Femei Râmnicu Vâlcea), Ion Gherghinaru (inspector șef Inspectoratul Școlar Vâlcea) și lista poate continua.

Din surse de la nivelul conducerii centrale a PSD am aflat că Gigi Matei a trimis la București, prin diverși interpuși, materiale așa-zis compromițătoare la adresa lui Ion Cîlea. Bineînțeles că liderii partidului au aruncat direct la coșul de gunoi inepțiile lui Matei.

Supărarea lui Matei cea mai mare este legată de faptul că șeful PSD Vâlcea nu a dorit să cupleze la anumite propuneri de afaceri în interiorul societăților de stat și instituțiilor publice din județul Vâlcea. Matei nu se mai satură de câți bani publici a supt în ultimii ani, vrea să radă tot, el și acoliții lui, constituiți într-un veritabil grup infracțional organizat.

Acest articol este și o sesizare adresată instituțiilor statului abilitate, să taie caracatița economică de tip mafiot care sugrumă de ani de zile județul Vâlcea. Unul dintre exponenții săi este, fără îndoială, Gigi Beton Matei!

(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response