|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 13.01.2014 

soparla-cu-volanas

 

• De săptămâna trecută, primarii din Sălătrucel şi Creţeni se pot considera nişte oameni „fericiţi”, asta pentru că Guvernul a aprobat, în ultima şedinţă… stemele celor două comune. Suntem siguri că aceasta nu era o urgenţă a Executivului şi a localităţilor în cauză, însă premierul Victor Viorel Ponta le putea face o surpriză plăcută, în sensul alocării de fonduri pentru dezvoltarea comunelor păstorite de Ion Spîrleanu şi Gheorghe Drăghici.

• Directorul general al Oltchim, Marius Pîrvu, este văzut din ce în ce mai rar pe la Combinatul Chimic din Râmnicu Vâlcea, asta pentru că stă mai mult cu familia acasă… în municipiul Piteşti.

• Divorţul anului 2013 în judeţul Vâlcea a fost cel dintre fata fostului primar Mircia Gutău, Cristina, şi fiul mult prea controversatului ipochimen Marian Stoica, directorul Maternităţii Vâlcea. După aproape cinci ani de mariaj, în luna noiembrie anul trecut s-a petrecut divorţul fără mare tam-tam în public, copilul rămânând la fiica lui Mircia Gutău.

• Pe toate canalele media naţionale, fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu anunţa că de Sărbători a trecut prin cea mai neagră perioadă din viaţa lui. Pentru prima data dupa mulţi ani, fostul mare arbitru nu şi-a putut petrece Sărbătorile cu cei dragi. Motivul? Nu putea ajunge în Canada, unde se afla familia lui, fiind grav bolnav. Acesta spunea că a fost „răpus” de o boală cruntă – a răcit la rinichi -, şi, de aceea, fostul şef al CCA a anunţat că de Sărbători a… zăcut la pat. Cu toate acestea, Ion Crăciunescu a fost văzut petrecând până dimineaţa în noaptea de Revelion la restaurantul „Accademia del gusto” din Râmnicu Vâlcea.

 

Leave a Response