Acuzaţii la adresa „urmaşei” Oltchimului: „HCM Râmnicu Vâlcea, ilegal în prima ligă”
- Afirmaţia aparţine preşedintelui echipei CSM Cetate Deva, Marian Muntean
- Oficialul devean explică de ce în vară s-a comis un abuz prin acceptarea echipei HCM Rm. Vâlcea în Liga Naţională: „Unde era în iunie 2013? Niciunde!”
- Muntean reclamă faptul că acest caz nu e singular, ci are un precedent, în 2010, când CSM Bacău 2010 a fost acceptată în prima ligă, deşi nu exista pe hârtie la momentul respectiv!
Un meci aparent normal din Liga Naţională de handbal feminin, HCM Rm. Vâlcea – CSM Cetate Deva (scor 29-29), a declanşat un val de acuzaţii şi dezvăluiri incendiare. Imediat după terminarea jocului, gruparea vâlceană a reclamat faptul că a fost dezavantajată de arbitri, motiv pentru Toma Pleşa, preşedintele echipei, să facă declaraţii surprinzătoare: „E prima dată când mă pronunţ în privinţa arbitrajului, azi am văzut doi oameni în negru, purtători ilegali de fluier. Vom face memoriu. A fost 7 metri clar şi la ultima fază, mi-a confirmat şi preşedintele Ligii Profesioniste, Alexandru Dedu, care a stat lângă mine. Şerbu este băiatul lui tata, care este împins de la spate de un fost arbitru, ei au luat munca unei echipe care merita să câştige” sau ”De vină sunt cei care conduc arbitrajul românesc, în speţă acest preşedinte de comisie, Dăncescu… Nu face nimic pentru arbitraj, la el încă merge cu pile şi influenţe, sper să se facă repede curăţenie la comisii după alegerile de la Federaţie”.
Pleşa: „Muntean să mai citească regulamentele”
Declaraţiile lui Pleşa au adus şi replica lui Marian Muntean, preşedintele echipei CSM Cetate Deva: „Chiar dacă este dureros, rezultatul este echitabil. Lipsa omogenităţii echipei din Vâlcea a pus-o în situaţia să nu poate să ţină de rezultat (n.r. – HCM a condus şi cu 5 goluri diferenţă). Trebuia să câştigăm, dar greşelile noastre ne-au scos din lupta pentru play-off. Dar de aici şi până a spune că arbitrii ne-au ajutat este distanţă lungă. Dacă ei au greşit, atunci se va pronunţa Comisia Centrală. Toma Pleşa să nu uite că e fost arbitru, iar Valter Dăncescu era preşedinte şi pe vremea lui”. Oficialul formaţiei din Deva nu s-a oprit însă numai la aceste declaraţii şi a făcut câteva afirmaţii şocante: „Această echipă din Vâlcea a apărut de nicăieri în Liga Naţională. HCM este anormal, ilegal şi nestatutar în Liga Naţională, s-a făcut un abuz din partea celor care au acceptat-o”. Marian Muntean a şi explicat de ce HCM Rm. Vâlcea n-ar fi trebuit să fie în Liga Naţională: „Poate că nu ştiu eu statutul FRH, dar actuala echipă putea să joace în locul Oltchimului cu condiţia să-i preia activele şi pasivele. N-am nicio problemă cu suporterii vâlceni, care au fost puşi în faţa faptului împlinit prin dispariţia Oltchimului, dar această echipă nu avea dreptul să joace în prima ligă. Unde era în iunie 2013? Niciunde!”.
Mai mult, Marian Muntean a susţinut că acest caz are şi un precedent în Liga Naţională, în 2010. „În urmă cu trei ani şi jumătate, Centrul Naţional de Excelenţă promova în prima ligă, dar şi-au dat seama că nu poate participa, astfel că locul trebuia luat de Ştiinţa Bacău, următoarea clasată la turneul de baraj. Ştiinţa s-a retras, iar locul i-a fost oferit unei alte echipe, CSM Bacău 2010, care nu exista la acel moment! A predat ştafeta, altfel nu mi-am explicat situaţia respectivă. După numai un an, respectiva grupare a retrogradat şi a dispărut, în timp ce Ştiinţa a continuat în liga secundă, unde activează şi azi”, a fost dezvăluirea făcută de Marian Muntean.
În replică, Toma Pleşa susţine că Marian Muntean „ar trebui să mai citească regulamentele FRH, să aprofundeze şi termenii juridici”
prosport.ro