|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ce-i mai deranjează pe râmniceni? 

Ce-i mai deranjează pe râmniceni?

 

Probabil ca multe alte redacţii din Vâlcea primim zilnic mailuri, telefoane şi scrisori de la cititori care ne roagă să abordăm diferite subiecte. Să-i ajutăm în rezolvarea unor probleme personale sau ale comunităţii locale, să luăm atitudine în faţa unor deficienţe ale administraţiei sau a unor societăţi comerciale. De multe ori an realizat anchete reportaje, interviuri în urma unor astfel de sesizări. Ne-am gândit totuşi că nu ar fi rău să realizăm periodic un fel de listă cu nemulţumirile vâlcenilor, să o publicăm în speranţa ca unele lucruri să fie rezolvate de cei în măsură să o facă.. Iată deci ce-i mai deranjează pe vâlceni;

1.În Râmnicu Vâlcea nu există grupuri sanitare publice.

2. Oficiile poştale şi-au diversificat serviciile dar nu au angajat personal suplimentar. Oamenii sunt nevoiţi să stea mult timp la cozi pentru că acelaşi om încasează facturi de la telefonia fixă, de la telefonia mobilă, vinde cartele telefonice, încasează facturile de la Distrigaz etc.

3. Deşi comercianţii nu au voie să vândă băuturi alcoolice şi ţigări minorilor în realitate aproape toţi fac zilnic acest lucru.

4. Bonurile de masă sunt destinate exclusiv achiziţionării de alimente. Comercianţii le primesc în schimb şi ca plată pentru băuturi sau ţigări doar pentru a face vânzare.

5. Cutiile poştale din Râmnicu Vâlcea sunt umplute zilnic de fel de fel de pliante publicitare. Majoritatea populaţiei nu numai că nu le citeşte dar le aruncă pe scările imobilelor sau în faţa acestora. Se provoacă multă mizerie.

6. ACVARIM scumpeşte într-una apa dar nu oferă nici o explicaţie şi nu ţine cont la facturare de consumurile reale arătate de apometrele din apartamente.

7..Distrigaz nu ţine cont că de multe ori facturile aduse şi lăsate prin uşi sau cutii poştale se pierd şi trece la întreruperea furnizării gazului pentru restanţe ridicol de mic , de multe ori de 1 leu, Apoi solicită taxe mari pentru rebranşare şi garanţii mai mari decât contravaloarea consumului acelui abonat pe un an întreg.

8.Din ce în ce mai multe trotuare sunt blocate de cei care-şi parchează autoturismele pe ele. De ce primăria nu dă dispoziţii celor de la Parcomat să cureţe trotuarele de maşini?

9. Poliţia nu întreprinde nimic pentru a stopa escrocheria unui comerciant care strânge autoturisme de la populaţie promite că le vinde, că-şi opreşte un comision şi apoi dă banii, în 30 de zile proprietarului care ia dat maşina spre vânzare. Aiurea, mulţi nu şi-au primit banii nici după o jumătate de an. Cine-l protejează pe escroc?

10. Unele ziare nu pot fi găsite la toate chioşcurile. Acest lucru se întâmplă datorită monopolului din distribuţia presei din Vâlcea.

11. Tot municipiul este plin de şanţuri. Nimeni nu ştie ce lucrări se fac, cât costă ele şi cine plăteşte.

12. Poliţia are prea puţini sectorişti în cartierele Râmnicului.

13. Albia râului Olăneşti este colmatată şi plină de gunoaie.

14. Podul peste Olt de lângă Maternitate este impracticabil pentru pietoni. Trotuarele sunt pline de cratere, adevărate capcane pe timpul nopţii.

15. Târgul de săptămână din Goranu blochează de două ori săptămânal o arteră de circulaţie iar locuitorii din zonă nu pot ieşi cu maşinile din curţi. Ţiganii de aici vând marfă fără acte, protejaţi de poliţie, fac mizerie, în zonă nu sunt toalete publice iar târgul funcţionează fără autorizaţie sanitară.

Traian Guminski

Leave a Response