Meiroşu în tribună a stat, vâlcencele au câştigat!
Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanţa 37-29 (17-15)
Meiroşu în tribună a stat, vâlcencele au câştigat!
Considerată nu doar de către presă ci şi de antrenorul echipei, Cornel Bădulescu, drept principala vinovată a prestaţiilor modeste din ultimul timp pe care le-a avut echipa de handbal Oltchim, vedeta Adina Meiroşu a rămas în tribună la partida cu Tomis Constanţa, se pare că din motive medicale. Oricum, tehnicianul echipei vâlcene anunţase că nu are de gând să o folosească pe Adina, iar decizia sa a fost înţeleaptă. Meiroşu a stat în tribună, iar colegele ei şi-au arătat valoarea în teren. Trebuie să recunoaştem şi faptul că echipa adversă, Tomis Constanţa, nu a venit însoţită de antrenorul principal Dumitru Muşi, nici de secund, astfel că frumoasa Mihaela Pârâianu (30 de ani) a avut rolul de a conduce echipa de pe malul Mării Negre atât din teren cât şi de pe margine din când în când. Un aspect plăcut, demn de menţionat, ar mai fi acela că la meci a asistat un număr destul de mare de suporteri, ceea ce arată că în ciuda ultimelor rezultate mai puţin plăcute, suporterii echipei Oltchim sunt alături de fete şi în momentele dificile. Locul Adinei Meiroşu a fost luat de Georgeta Năniţă-Grigore, o jucătoare ce a demonstrat că merită păstrată în lot. Cu ea în teren, scorul primei reprize nu a stat nici o clipă la îndoială. Mai mult, acelaşi proverbial ghinion de la final de primă repriză a făcut ca la scorul de 17-14 fetele noastre să rateze atacul, iar pe contraatac, în ultima fază, constănţencele să reducă din diferenţa ce putea fi de patru goluri, dar a fost numai 17-15. Recitalul vâlcencelor a continuat şi în repriza secundă, numai că atunci când ne aşteptam mai puţin, Tomis a egalat (17-17 în minutul 32), insă Bădulescu a ştiut să o retragă pe cealaltă vedetă nesigură, Andreea Tâlvâc, iar până să-şi revină fetele noastre ne-am trezit chiar în dezavantaj (20-19 în minutul 35 şi 24-23 în minutul 43 pentru Tomis). Lipsa unui antrenor pe margine a făcut ca oaspetele să nu ştie să profite de momentele lor bune, astfel că HC Oltchim a întors spectaculos soarta partidei, terminând meciul în stil de mare campioană, făcând spectacol la unele faze. Fetele noastre au marcat de nouă ori consecutiv în vreo zece minute, fără să primească vreun gol, şi scorul a devenit 32-24 pentru HC Oltchim. Scorul final, 37-29, putem spune că reflectă întocmai realitatea din teren şi diferenţa de valoare exprimată de cele două formaţii. Pentru echipa noastră un succes la finele acestei săptămâni, în disputa cu HC Roman, în Sala Traian, ar putea însemna consolidarea locului de pe podium, loc ce n-ar asigura prezenţa la vară măcar în Cupa EHF.
Prioritate pentru HC Oltchim: câştigarea Cupei României
Andrei Luca, recent instalat în funcţia de preşedinte al secţiei de handbal a Clubului Sportiv „Oltchim“ Rm. Vâlcea, a declarat la finalul partidei disputate pe teren propriu cu Tomis Constanţa că obiectivul primordial al actualului sezon îl reprezintă câştigarea Cupei României, competiţie aflată la start în această săptămână. Potrivit graficului de disputare a întrecerii, în primul tur (optimi de finală), HC Oltchim joacă în deplasare la CSM Sibiu, un adversar accesibil. În eventualitatea în care rezultatul partidei va fi cel scontat şi nu se va produce vreo surpriză neplăcută, HC Oltchim va înfrunta în turul următor al Cupei pe învingătoarea dintre Rapid Bucureşti şi Astral Poşta Câlnău. Poziţionarea fetelor noastre în Cupă va face ca un duel cu Silcotub Zalău să fie posibil abia în semifinale, iar cu Rulmentul în finală. Desigur, dacă aceste echipe, ca şi Oltchim, vor ajunge până acolo.