|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Omorât cu scaunul şi aruncat în Olt din cauza geloziei 

Omorât cu scaunul şi aruncat în Olt din cauza geloziei

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna vâlceană Orleşti, Vasile Otac a fost omorât în bătaie şi apoi aruncat în Olt de un consătean al său, din cauza geloziei. Cadavrul bărbatului, care fusese dat dispărut de la domiciliu a fost descoperit la sfârşitul săptămânii trecute în dreptul satului Fişcălia din comuna Ioneşti, pe malul drept al Oltului. Iniţial s-a crezut că Otac se înecase, dar, după efectuarea necropsiei a reieşit faptul că acesta fusese de fapt omorât în bătaie şi decedase din cauza unei hemoragii interne puternice, survenite din cauza unei rupturi de splină. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au stabilit că bărbatul din comuna Orleşti, sat Şilea fusese lovit de Emil Dina, de 30 de ani, din comuna Prundeni, sat Zăvideni. Cei doi locuiau şi lucrau împreună la o fermă din Orleşti, doar că Dina trăia cu impresia că Otac îi făcea avansuri amantei sale. Din această cauză cei doi bărbaţi s-au certat, iar Otac a fost lovit cu un scaun până a murit. „După aceea autorul l-a pus într-o căruţă şi l-a dus la Olt, unde l-a aruncat. Autorul omorului a fost prins în comuna Budeşti, iar pe numele său Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Leave a Response