|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vâlcea, sancţiuni de 1,5 milioane lei în urma unui control al CNAS 

spital

Reţinerea se aplică pentru fiecare lună în care au fost identificate nereguli.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a decis să sancţioneze Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea cu suma de 1,5 milioane de lei, sumă ce reprezintă 1 % din valoarea contractului cadru pe o lună. Decizia a fost luată ca urmare a neregulilor constatate în timpul controlului efectuat de reprezentanţii CNAS în luna decembrie a anului trecut

În perioada 17-20 decembrie 2013, inspectorii Direcţiei Generale de Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul CNAS au efectuate controale inopinate la mai multe unităţi sanitare din ţară printre care şi SJU Vâlcea. În urma controalelor s-a constatat că foile de observaţie clinică şi cele de spitalizare zi nu au fost completate în totalitate sau că nu au fost consemnate diagnosticele de internare. De asemenea, inspectorii au constatat că la foile de observaţie nu a fost ataşat decontul de cheltuieli care se eliberează pacienţilor la externare. „ Inspectorii au stabilit că foile de observaţie nu au fost întocmite cum trebuie. Aşteptăm să primim procesul verbal de la Casa Naţională de Sănătate. Ştim că reţinerea poate ajunge până la 1,8 milioane de lei din bugetul lunar al spitalului”, a declarat Costică Pleşoianu, director medical CJAS Vâlcea. Managerul SJU Vâlcea, Georgeta Sălişte, a precizat că a contestat procesul verbal întocmit de inspectorii CNAS. Contestaţia va fi soluţionată în termen de 30 de zile. (adevarul.ro)
 

Leave a Response