Deputatul Constantin Rădulescu s-a întâlnit cu transportatorii vâlceni
În cursul zilei de joi, 06.02.2014, la solicitarea conducerii Asociaţiei Transportatorilor Rutieri din judeţul Vâlcea, am primit la biroul parlamentar o delegaţie a acestei asociaţii condusă de domnul Sabin Ogreanu, preşedinte în exerciţiu. La discuţii au fost prezenţi domnul Adi Duca şi domnul Gheorghe Obada.
“ Am fost onorat să constat că dialogul meu cu această asociaţie a rămas unul deschis, corect şi loial, membrii asociaţiei confruntându-se însă cu probleme extrem de delicate.
Rămâne în continuare prezenta o chestiune care din păcate afectează grav activitatea transportatorilor de persoane şi anume fenomenul pirateriei şi taximetriei la negru.
Deşi am mai avut întâlniri pe această temă, se pare că acest flagel îşi face simţită prezenta şi tocmai de aceea în cursul săptămânii viitoare voi depune la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor spre analiză şi dezbatere, câteva modificări ale legislatiei în vigoare, modificări propuse de transportatorii de persoane.
În cursul întâlnirii mi-au fost aduse la cunoştinţă probleme care ţin de activitatea curentă care însă necesită implicarea altor instituţii abilitate în domeniul transporturilor.
Apreciez că legiuitorul şi transportatorii trebuie să conlucreze în vederea obţinerii unui grad ridicat de mulţumire pentru serviciile prestate din partea cetăţenilor care aleg să folosească aceste mijloace de transport.” – declaraţie deputat PSD Constantin Rădulescu.