|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Dinozaurul bolşevic Dumitru Persu trage sforile pentru a-şi numi rudele în funcţii de conducere la CAS şi DSP 

dumitru_persu

Doctoriţa Catrinoiu Alexandrina, medic primar de medicină de familie în comuna Sineşti, judeţul Vâlcea, lucreză în această comună de 28 ani cu devotament, având o activitate neîntreruptă în acest loc. În ultimii doi ani, atât ea cât şi dr. Popescu Mariana, medic primar medicină de familie în comuna Şirineasa, au fost sub presiunea repetată a CAS Vâlcea şi DSP Vâlcea cu tot felul de controale. În anul 2012 au avut loc evenimente de neconceput. CAS Vâlcea şi DSP Vâlcea au înfiinţat două posturi (sub presiunea politică a USL) pentru doi medici: dr. Persu Aurel, salariat de 20 ani al Compartimentului de boli cronice Sineşti ce aparţine Spitalului Horezu, şi dr. Giurea Florica, nora fostului şef de la auditul CAS Vâlcea. La puţin timp după această decizie, s-a întâmplat ca doi dintre copiii doctorului Persu Aurel să fie reţinuţi de poliţie, deoarece cultivau şi distribuiau droguri. Deci posturile au fost retrase de pe site-ul CAS Vâlcea.

În luna aprilie 2013 procedura pentru crearea celor două posturi s-a reluat. Astfel, în data de 12 aprilie 2013 s-a convocat Comisia Paritară care a creat din nou cele două posturi pentru rudele anumitor membri ai USL. În cursul aceleaşi luni, CAS Vâlcea a încheiat contract de furnizare de servicii medicale de asistenţă medicală primară cu doctorii Persu Aurel şi cu Giurea Florica. Conform adresei numărul 2725/14 mai 2013 a Spitalului Horezu, doctorul Persu Aurel ca angajat al acestei unităţi spitaliceşti – Compartimentul de boli cronice Sineşti, ca medic medicină generală. Prin adresa 3438/16 mai 2013 a CAS Vâlcea se arată că doctorul Persu Aurel figurează ca furnizor servicii asistenţă medicală primară în contract cu CAS Vâlcea şi angajat al Spitalului Horezu (contract nr. 6). Consideră Dr. C. Alexandrina că cele arătate mai sus demonstrează faptul că dr. Persu Aurel realizează cumul de funcţii şi dă naştere unui conflict de interese.

Spitalul Sineşti, unde Persu Aurel este medic şef, are 10 paturi şi următorii angajaţi: soţia, Persu Magdalena – contabil şef, 5 asistente, 1 bucătar, 3 îngrijitori curăţenie. Acest spital a fost şi este finanţat şi susţinut să nu se desfiinţeze de către Persu Dumitru, membru PSD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, frate cu… Persu Aurel. Familia lui Persu Aurel locuieşte fără să plătească chirie şi utilităţi într-o clădire din curtea Spitalului Sineşti.

CAS Vâlcea a încheiat contract de furnizare de servicii medicale în comuna Sineşti cu Persu Aurel deşi localitatea are 2225 locuitori (conform adresei nr. 1800/14.05.2013 a Primăriei Sineşti) din care 500 sunt neasiguraţi, în condiţiile în care există localităţi din judeţul Vâlcea cu mai mulţi locuitori şi un singur medic sau fără medic. Necesarul de medici la acest număr de locuitori este de 1,2 medic.

Mai menţionează doctoriţa Catrinoiu Alexandrina că DSP Vâlcea nu a scos la concurs cele două posturi create pentru doctorii Persu Aurel şi Giurea Florica, ele fiind destinate anume celor două persoane. Oricum, DSP Vâlcea, în adresa nr. 7248/10.05.2013, nu-şi recunoaşte rolul în crearea celor două posturi fără concurs. Catrinoiu Alexandrina a încercat să facă lumină în situaţia acesta cu iz politic adresând următoarele întrebări şi Ministrului Nicolaescu: „Se pot crea posturi pentru anumiţi doctori pe motive politice? Se pot aglomera anumite localităţi fără populaţie corespunzătoare cu medici de familie supranumerari, având în vedere că există localităţi, în acelaşi judeţ fără medici de familie? De ce doreşte doctorul Persu Aurel două contracte de muncă când dânsul are 63 ani şi este bolnav? Din ambiţie? Poate şi are voie să lucreze 14 ore pe zi? Nu a fost suficient consumul făcut de întreaga familie a dr. Persu Aurel în cei 20 ani de când stă într-o locuinţă ce îi este destinată cu 6 încăperi situată în curtea spitalului şi lucrează în Spitalul Sineşti? Poate dr. Persu Aurel să ocupe două posturi de specialităţi, el fiind pregătit doar într-o singură specialitate şi anume cea de medic de familie? Catrinoiu Alexandrina consideră că dr. Persu, pentru a-i racola pacienţii le promite internare doar în cazul în care se înscriu pe listele lui”.

Există suspiciuni că Persu Aurel ar putea proceda cu pacienţii astfel: pacientul este înscris şi în aceeaşi zi i se face reţeta electronică; această reţetă este ridicată de la farmacie; după 4-5 zile pacientul este internat în Spitalul Sineşti unde i se administrează tratamentul prescris anterior; apoi pacientul este externat şi primeşte din nou reţetă electronică; în acest mod pacientul, cu ajutorul acestui medic, beneficiază de servicii triple decontate de CAS Vâlcea.

Acest medic a fost favorizat de toate partidele politice ce s-au perindat la conducerea judeţului Vâlcea deoarece ştim foarte bine, că fratele său Persu Dumitru este în conducerea PSD şi la Consiliul Judeţean Vâlcea. Tot doctoriţa Catrinoiu Alexandrina ne aminteşte următoarele: „Distanţa dintre com. Sineşti şi Rm. Vâlcea este de 100 km. Acest medic are 63 ani şi nu ştim dacă mai poate face faţă ritmului de lucru care se impune în această conjunctură mai ales că sănătatea s-ar părea că lasă şi ea de dorit”.

Ca răspuns la cele consemnate, serviciu de presă al Ministerului Sănătăţii comunică doamnei Catrinoiu Alexandrina, umătoarele: „În conformitate cu prevederile art. 6^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, am înaintat memoriul dumneavoastră către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în vederea analizei aspectelor semnalate şi a identificării modalităţilor legale de soluţionare. Concluziile analizei vă vor fi comunicate de către reprezentanţii acestei instituţii”. Iar CAS Valcea zicea în hotărârea comisiei constituită că va rămâne câte un singur cabinet în localităţile Şirineasa şi Sineşti.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response