Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea
La data de 12 februarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Fîrtăţeşti în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vâlcea – Compartimentul Urmăriţi, în baza informaţiilor au depistat pe R. Gheorghe, din comuna Fîrtăţeşti, de 33 de ani. Pe numele acestuia Judecătoria Oraşului Bălceşti a emis sentinţa penală prin care acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1, art. 211, alin.1 şi art.182, alin. 2 din Codul Penal. Bărbatul a fost reţinut şi depus în arestul IPJ Vâlcea în vederea punerii în executare a pedepsei privative de libertate. Tot în aceiaşi zi, la orele 16.00, poliţiştii Compartimentului Proximitate l-au identificat pe C. Marcu, de 31 de ani, din oraşul Călimăneşti. Judecătoria oraşului Brezoi a emis un mandat pe numele bărbatului, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.