|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicu Vâlcea a atras 38 milioane euro, fonduri europene 

primaria-ramnicu-valcea

 

În urma unui proces de selecţie iniţiat de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, proiectul ”Polul de Dezvoltare Urbană Râmnicu Vâlcea” implementat de Primăria municipiului a fost ales ca exemplu de bună practică la nivel naţional. Ca rezultat al acestui demers, va fi realizat un studiu concis care va consemna detalii referitoare la eficacitatea şi impactul proiectului şi elementele care îl califică ca exemplu de bună practică, acesta presupunând analiza tuturor proiectelor din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană de la nivelul Râmnicului. Analiza făcută de specialiştii în accesarea fondurilor europene se derulează în cadrul proiectului ”Actualizarea evaluării intermediare a Programului Operaţional Regional 2007 – 2013” şi constă în identificarea unor exemple de bună practică şi a unor proiecte care au avut efecte semnificative la nivel local sau regional. Prezent la Râmnicu Vâlcea luni, 24 februarie, expertul MDRAP Mihaela Stoichici a felicitat conducerea Primăriei şi personalul angrenat în gestionarea fondurilor externe pentru întreaga activitate de accesare a fondurilor europene, în general, şi, mai ales, pentru reuşita de a atrage, în calitate de Pol de Dezvoltare Urbană, întreaga sumă alocată, de 38,2 mil. euro.

Leave a Response