Sentința civilă nr. 363 (Dosar nr. 505/90/2011), ședinţa publică din data de 21 februarie 2012 

 

 

Pe rol se află pronunţarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Roibu Constantin, cu domiciliul în Rm. Vâlcea,…judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Pîmău-Marinescu Tiberiu-Constantin, cu domiciliul în Rm. Vâlcea…., judeţul Vâlcea, având ca obiect daune morale.

Grefierul de şedinţă expune referatul cauzei, învederând tribunalului că dezbaterile asupra excepţiilor invocate şi cu privire la fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 14 februarie 2012, consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ocazie cu care, având nevoie de timp pentru a delibera, precum şi pentru a oferi posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a fost amânată pronunţarea la data de 21 februarie 2012. Totodată, învederează că nu au fost depuse la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL VÂLCEA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 505/90/2011, reclamantul Roibu Constantin l-a chemat în judecată pe pârâtul Pîmău-Marinescu Tiberiu-Constantin pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 550.000.000 lei (RON), obligarea pârâtului să publice timp de două luni în fiecare număr al publicaţiei Ziarul de Vâlcea pe prima pagină, un comunicat prin care îşi cere scuze pentru denigrarea reclamantului, obligarea pârâtului să publice timp de două luni, în fiecare număr al ziarului, pe prima pagină, hotărârea judecătorească ce urmează a se pronunţa şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că de circa 20 de ani îndeplineşte funcţiile de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al SC Oltchim SA, iar în perioada 4-7 noiembrie 2010 în Ziarul de Vâlcea s-a iniţiat o rubrică intitulată „Faţa văzută şi nevăzută a directorului de la Oltchim Rm. Vâlcea – Constantin Roibu” unde, alături de fotografia acestuia, s-a consemnat un neadevăr fendenţios şi incitator în sensul că Oltchim-ul este ţinut în viaţă de aparate, că de-a lungul anilor politicieni şi nu numai au căpuşat unitatea economică irosindu-se sute de milioane de euro, bani care în loc să intre în visteria societăţii au intrat în buzunarele şmecherilor cu gulere albe.

Astfel, prin aceste afirmaţii mincinoase şi calomnioase pârâtul a urma compromiterea reputaţiei reclamantului şi subminarea intereselor legitime ale Oltchim-ului.

Precizează în continuare reclamantul că în articolele respective se afirmă că el este”cel dintâi chimist al României”, că „îl concurează cu succes pe Marian Vanghelie; care lecturează multe almanahe şi nu consultă niciodată Goagalul”.

Îînvederează că pârâtul susţine că reclamantul se face vinovat de decapitaiizarea Oltchim-ului prin intermediul numitei Catrina Luminiţa Elinor, că a devenit un mare latifundiar, dobândind o avere colosală, confirmând că „veniturile directorului Oltchim cresc invers proporţional cu cele ale combinatului”.

Tot în acele articole se menţionează că se vor lua dezvăluirile despre Don Costelino Roibulini şi, la început de an, se vor publica fotografii cu palatul pe care îl deţine în Spania.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii formulate de reclamant.

în cuprinsul întâmpinării s-au invocat excepţiile netimbrării acţiunii, lipsei calităţii procesual pasive, lipsei de interes.

Motivând excepţia netimbrării acţiunii, se arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Legea privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligaţiei de plată se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive se susţine că Ziarul de Vâlcea este editat de SC Pirmar SRL Rm. Vâlcea, acţiunea reclamantului nu se îndreaptă împotriva acestei societăţi, ci împotriva pârâtului Pîrnău Tiberiu, care are doar calitatea de angajat al societăţii, astfel că se poate deduce că nu poate fi parte în proces.

în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, pârâtul arată că reclamantul a dramatizat situaţia şi nu a fost atins atât în drepturile sale nepatrimoniale pentru că altfel ar fi făcut minimum de demersuri pentru aflarea numelui pârâtului, care nu este cel menţionat în acţiune.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea primului capăt al acţiunii, întrucât nu s-a dovedit suportarea de către reclamant a unui prejudiciu material (patrimonial), iar drepturile nepatrimoniale pretins a fi încălcate pot fi reparate prin formularea capetelor de cerere II şi III.

în ceea ce priveşte celelalte capete ale acţiunii, se consideră, de asemenea, că nu sunt întemeiate şi se solicită respingerea acestora.

Asupra primei excepţii, privind netimbrarea acţiunii, instanţa de judecată s-a pronunţat prin încheierea din data de 25 martie 2011, prin respingerea, ca neîntemeiată.

Celelalte două excepţie, respectiv lipsa interesului şi lipsa calităţii procesual pasive, au fost unite cu fondul.

Instanţa a admis şi administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori.

Din răspunsurile la interogatoriul reclamantului se reţine că între SC Pirmar şi SC Atlas Tour a existat un contract în baza căruia săptămânal Ziarul de Vâlcea publica articole referitoare la activitatea SC Oltchim SA, că Oltchim a plătit în totalitate sumele către Atlas Tour, că majoritatea articolelor la care a făcut referire în acţiune au fost semnate de pârât, articolele publicate se referă la reclamant, ca

sector, ca persoană şi la activitatea SC Oltchim SA, pentru scrierea articolelor s-au folosit informaţii din declaraţia de avere prezentate tendenţios şi eronat, că a solicitat dreptul la replică, urmare a apariţiei articolelor în ziar şi nu i-a fost prezentat acest drept, că publicarea articolelor i-a prejudiciat imaginea.

Din declaraţiile martorilor reclamantului, tribunalul reţine că acesta îndeplineşte funcţia de director general la SC Oltchim SA, că nu s-a pus problema decapitalizării societăţii, activitatea în prezent nu merge tocmai bine din cauze obiective, şi nu din cauza unor contracte păguboase, sau a unor firme care căpuşează Oltchimul.

Se mai reţine că, urmare a articolelor denigratoare din ziar, scrise de pârât, unii parteneri, dar şi unele bănci şi-au pus semne de întrebare asupra activităţii acestei societăţi şi persoanei care o conduce, respectiv reclamantul. Aceleaşi îndoieli s-au exprimat şi în rândul personalului din subordine.

Din declaraţiile martorilor pârâtului se reţine că cel care a scris articolele în Ziarul de Vâlcea este ziaristul Pîmău Tiberiu, iar aceste articole sunt asemănătoare cu cele ale altor ziare scrise într-o manieră critică, Oltchim-uî, sub conducerea reclamantului, înregistrează o pierdere substanţială, iar averea managerului, respectiv reclamantului, nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut. învederează că articolele conţin doar adevărul, pârâtul este un bun profesionist, care a avut mereu acces la documentele societăţii şi, prin urmare, articolele au fost scrise pe o bază de documentare reală.

Analizând cererile şi susţinerile pârtilor prin prisma probatoriului administrat,

instanta retine următoarele:În perioada 4-7 noiembrie 2010 în publicaţia Ziarul de Vâlcea au fost publicate mai multe articole în care se afirmă că societatea Oltchim SA este susţinută în viată artificial prin infuzii de capital periodice, susţinute de statul român, că veniturile directorului Oltchim cresc invers proporţional cu cele ale combinatului, reclamantul este comparat cu Marian Vanghelie, care lecturează multe almanahe şi nu consultă niciodată Goagălul.

Acelaşi reclamant este considerat un latifundiar, deţinând terenuri în suprafaţă totală de 108.934 mp, cele mai multe în Râmnicu-Vâlcea, că multe firme conduse de o apropiată a reclamantului sunt suspectate că ar fi folosite de managerul Oltchim pentru decapitalizarea combinatului.

Într-un alt articol apărut în Ziarul de Vâlcea pârâtul menţionează că se vor relua dezvăluirile despre Don Costelino Roibulini, când se vor publica fotografii cu palatul pe care-1 deţine în Spania şi se vor face dezvăluiri despre legăturile acestuia cu fostul premier al României, Petre Roman.

Faţă de starea de fapt constatată, instanţa urmează să determine dacă afirmaţiile şi termenii utilizaţi de pârât se constituie în fapte ilicite, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia în condiţiile art. 889-999 Cod civil, sau dacă se încadrează în limitele admisibile ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare al pârâtului, astfel cum sunt circumscrise acestea de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi din jurispmdenţa dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 30 alin 1 din Constituţia României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel prin viu grai, prin serioşi prin imagine, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare public sunt inviolabile. Alin. 6 al aceluiaşi articol prevede că libertatea de exprimare riifi’poăte prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei ‘şi. nici dreptul lapropriş imagine.

De asemenea, potrivit art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru societatea naţională, integritatea naţională sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea sau imparţialitatea puterii judecătoreşti.”.

Examinând speţa de faţă prin prisma principiilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine, mai întâi, că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice.

Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10, ea este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, ci şi pentru acelea care lovesc, şochează sau neliniştesc: aşa impun pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere fără de care nu există societate democratică.

Aşa cum o consacră art. 10, libertatea de exprimare este însoţită de excepţii, care impun, totuşi, o interpretare restrictivă, iar nevoia de a o limita trebuie să fie stabilită în mod convingător.

Printre aceste excepţii este şi necesitatea de a proteja reputaţia sau drepturile

altora.

Libertatea de exprimare a jurnalistului nu trebuie înţeleasă ca o libertate absolută,c are îi permite să facă orice afinnaţie deoarece jurnalistul are obligaţia de a cunoaşte realitatea afirmaţiilor pe care le face, prin efectuarea unui minim de verificări, precum şi sensul exact al susţinerilor sale destinate publicului larg.

Pentru a decide dacă afirmaţiile pârâtului din cadrul articolelor publicate intră sub protecţia art. 10 din convenţie şi art. 30 din Constituţia României, sau. dimpotrivă, necesitatea protejării reputaţiei şi drepturilor reclamantului impune ca fapta pârâtului să fie considerată ilicită şi să fie sancţionată trebuie ţinut cont, în primul rând, de termenii utilizaţi în afirmaţiile făcute, de contextul în care aceştia au fost folosiţi, inclusiv de modalităţile în care au fost făcute afirmaţiile.

In speţă, fapta pârâtului, de a publica articolele menţionate în cadrul cărora reclamantul este comparat cu Marian Vanghelie, care lecturează multe almanahe şi nu consultă Goagălul, este intitulat Don Costelino Roibulini, mare latifundiar, cu o avere colosală, caracterizat în mod ironic „cel dintâi chimist al Vâlcii”, au fost de natură să aducă atingere imaginii şi reputaţiei acestuia, cauzând un prejudiciu moral prin prezentarea unor informaţii de natură să creeze cititorului impresia că reclamantul obţine venituri ilicite, care cresc invers proporţional cu cele ale combinatului şi care ar fi decapitalizat Oltchimul, prin intermediul numitei Catrina Luminiţa Elinor, persoană apropiată lui Constantin Roibu, administrator al unei suite de firme, suspecte ca fiind folosite de managerul Oltchimului, aspecte care îl îndreptăţesc la o justă reparaţie din partea pârâtului.

Cu privire la jurisprudenţa CEDO, în care se face distincţie între imputări de fapt şi judecăţi de valoare, în timp ce materialitatea primelor poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrare a exactităţii lor, în speţă instanţa reţine că afirmaţiile pârâtului constituie imputări ale unor fapte determinate şi, prin urmare, trebuie să aibă la bază un minim de probe pentru a se bucura de protecţia art. 10 din Convenţie.

Instanţa are în vedere şi atitudinea pârâtului în cadrul procedurii desfăşurate în prezenta cauză.

Pârâtul şi-a reiterat şi dezvoltate acuzaţiile aduse reclamantului, lansând o serie de afirmaţii cu maximă uşurinţă şi lipsite de orice fel de fundamentare cu privire la presupuse fapte ilicite.

Uşurinţa cu care pârâtul*a lansat astfel de acuzaţii consolidează imaginea lipsei moderaţiei şi a unei minime autocenzurări necesare în publicarea unor articole.

Instanţa consideră că afirmaţiile litigioase ale pârâtului la adresa reclamantului nu se încadrează în limitele unei dezbateri de bună-credinţă, a unui subiect de interes general şi au fost făcute cu rea-credinţă cu intenţia de a-1 denigra şi a-1 leza pe acesta din urmă.

Pe de altă parte,’ dacă susţinerile pârâtului cu privire la faptele săvârşite de reclamant în exerciţiul profesiei ar fi putut intra, în condiţiile în care ar fi avut o bază factuală suficientă şi ar fi fost formulate cu bună-credinţă, sub protecţia art. 10 din Convenţie, utilizarea unor termeni tendenţioşi precum „cel dintâi chimist la Vâlcii”, „Don Costelino Roibulini”, asocierea cu persoane publice a căror cultură este îndoielnică, nu pot fi considerate ca încadrându-se în limitele admisibile ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare, instanţa apreciind că folosirea unor termeni ofensatori nu era în niciun fel necesară pentru transmiterea mesajului chiar critic al pârâtului.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul reţine că afirmaţiile jicnitoare ale pârâtului privitoare la reclamant constituie o faptă ilicită ce antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în speţă fiind întrunite şi celelalte condiţii ale răspunderii, desprinse din prevederile art. 998-999 Cod civil.

Astfel, acuzaţiile lansate de pârât cu privire la fapte pretins-săvârşite de reclamant în exerciţiul funcţiei publice pe care o deţine, au fost de natură să-i producă un prejudiciu, lezându-i demnitatea, onoarea şi imaginea, atât în comunitate, cât şi la locul de muncă.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă ex re, din chiar săvârşirea fapte, prin vătămarea valorilor sociale ocrotite, de normele interne şi internaţionale.

Este, de asemenea, dovedită şi vinovăţia pârâtului care, după cum s-a reţinut mai sus, a acţionat cu rea-credinţă, respectiv cu intenţia de a jigni şi de a denigra.

Evaluarea consecinţelor lezării valorilor nepatrimoniale se realizează avându- se în vedere intensitatea faptelor de lezare, constanţa lor, sau, după caz, caracterul lor izolat, modul cum a fost resimţită fapta antisocială prin prisma relaţiilor de serviciu, de familie ori în colectivitate, respectiv în mod obiectiv în ce măsură acestea au putut fi atinse; aplicarea anumitor criterii neputându-se face disociat de nivelul cultural părţilor, al colectivităţii însăşi.

Toate acestea trebuie să asigure o justă reparaţie morală şi nicidecum să depaşeăsbă sţrictul necesar, în acest sens, neputându-se realiza o îmbogăţire fară just temei al părţii reclamante.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamant, pentru repararea prejudiciului moral suferit, instanţa apreciază că, deşi legea sau jurisprudenţa nu oferă criterii precise de cuantificare a daunelor morale, suma de 5000 lei este potrivită raportat la gravitatea atingerii adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului şi constituie o reparaţie necesară, rezonabilă şi suficientă.

în consecinţă, instanţa va admite în parte primul capăt al acţiunii şi va obliga pe pârât către reclamant la plata sumei susmenţionate, cu titlu de daune morale.

Capătul III al acţiunii, privind obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa, timp de două luni, în fiecare număr al Ziarului de Vâlcea hotărârea judecătorească, urmează a fi admis în parte.

Conform art. 54 din Decretul nr. 31/1954, act normativ în vigoare la data formulării acţiunii în justiţie, „persoana care a suferit o atingere în dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputaţie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus arătate. Totodată, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanţa judecătorească sa oblige pe autorul faptei săvârşite fară drept, sa publice, pe socoteala acestuia, în condiţiile stabilite de instanţa, hotărârea pronunţată ori sa îndeplinească alte fapte destinate sa restabilească dreptul atins”.

Aşa cum s-a reţinut, reclamantul a suferit o atingere a onoarei, a reputaţiei, a demnităţii, astfel că, în baza art. susmenţionat, va fi obligat pârâtul să publice pe prima pagină a Ziarului de Vâlcea prezenta sentinţă timp de o lună, timp considerat ca fiind suficient pentru ca publicul cititor să ia cunoştinţă şi, astfel, să se restabilească dreptul atins.

Faţă de admiterea acestui capăt de cerere, urmează să se respingă cel de-al doilea capăt al acţiunii, prin care se solicită obligarea pârâtului să publice, pe cheltuiala sa, timp de două luni, în fiecare număr al ziarului menţionat, pe prima pagină, un comunicat prin care să-şi ceară scuze pentru denigrarea reclamantului.

Cele două excepţii, privind lipsa calităţii procesuale pasive şi lipsa interesului formulării acţiunii, invocate prin întâmpinare, vor fi respinse având în vedere cele ce urmează.

Întrucât Codul de procedură civilă nu defineşte interesul, în doctrină s-a arătat că prin interes se defineşte folosul practic pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. Interesul poate să fie material, patrimonial, sau moral, nepatrimonial.

In speţă, reclamantul justifică un interes moral în persoana sa în a promova acţiunea, constând în despăgubirea pentru lezarea dreptului la propria imagine, demnitate, reputaţie, onoare şi, totodată, încetarea activităţii denigratoare la adresa sa.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat în raportul juridic.

In speţă este evident că pârâtul are calitate procesuală pasivă, acesta fund autorul articolelor ce au format obiectul litigiului, numele său fiind n^enţioriaf îh dreptul câtorva din aceste articole, iar ambii martori propuşi de acesta au confirmată fară dubiu că autorul articolelor denigratoare este Pîrnău-Marinescu Constantin Tiberiu.

Având în vedere că pretenţiile reclamantului au fost admise în- conformitatea cu art. 276 Cod procedură civilă şi cheltuielile de judecată se vor admite în parte, instanţa urmând a-1 obliga pe pârât la plata sumei de 3000 lei către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei interesului, invocate prin întâmpinare de către pârât.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Roibu Constantin, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, b-dul Tudor Vladimirescu, nr. 22, bl. 3, sc. A, ap. 6, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Pîrnău-Marinescu Tiberiu-Constantin, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, str. Goranu, nr. 24, judeţul Vâlcea.

Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune- morale şi a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârât să publice pe prima pagină a publicaţiei „Ziarul de Vâlcea” prezenta sentinţă timp de o lună.

Respinge capătul al II-lea al acţiunii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2012.

Preşedinte, Margareta Antonie

Grefier, Marius Mihai Vlad