Primăria Râmnicului estimează că va captura în acest an 1.500 de maidanezi de pe străzi
Săptămâna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat planul de acţiune pe anul 2014 în cadrul Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Potrivit unei estimări a Primăriei Râmnicului, în acest an se estimează că se vor captura circa 1.500 de maidanezi, din care 100 în cursul acestei luni. La începutul anului 2014 se estima un număr de aproximativ 3.000 de câini, dintre care 560 capete, sterilizaţii în Adăpostul Feţeni în anul 2013. La Primăria Râmnicului există un singur mijloc de transport animale, autorizat de către DSVSA Vâlcea, cu o capacitate aproximativă de transport de cinci câini talie mare sau 7-9 câini talie mijlocie şi mică. Capacitatea totală de cazare în Adăpostul Feţeni pentru câini fară stăpân este de aproximativ 470 de locuri. Capacitatea totală pentru adopţia la distanţă, reprezintă conform HG nr. 1.059 din 11 decembrie 2013 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 155/2001, o treime din capacitatea totală de cazare, adică 156 de locuri. Acţiunile înteprinse de Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân vor respecta întocmai prevederile legale în vigoare şi anume: capturarea şi strângerea câinilor fară stăpân de domeniul public se va desfăşura cu respectarea prevederilor din Anexa nr. 2 – confrom OUG nr. 155/2001 cu modificările şi completările ulterioare; îngrijirea câinilor, deparazitarea şi vaccinarea, sterilizarea, cazarea şi înregistrarea lor într-o evidenţă unică, promovarea adopţiilor, campanii de informare şi educare a populaţiei; tratarea câinilor cu afecţiuni minore şi încercarea de recuperare a acestora în vederea încredinţării spre adopţie; promovarea adopţiilor şi adopţiilor la distanţă prin intermediul mass-mediei locale, împărţirea de pliante, afişaj la sediul adăpostului şi pe raza Mun. Rm. Vâlcea; organizarea anuală a 2 târguri de adopţii; amenajarea unui nou. adăpost la Râureni pentru desfăşurarea activităţi de adopţie la distanţă; promovarea unor acţiuni de parteneriat cu anumite ONG-uri pentru efectuarea adopţilor internaţionale; eutanasierea câinilor fară stăpân care sunt bolnavi cronic şi incurabil se face doar cu respectarea art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 155/2001 cu modificările şi completările ulterioare; decizia de eutanasiere a câinilor fară stăpân care nu au fost revendicaţi, adoptaţi, adoptaţi la distanţa sau menţinuţi în adăposturii, după expirarea termenului de 21 zile lucrătoare de la cazarea acestora, va fi emisă prin completarea de către împuternicitul primarului a unui formular special; eutanasierea câinilor după expirarea celor 21 zile lucrătoare se va face de către personalul calificat al unităţii cu care există încheiat un contract de prestări servicii cu respectarea prevederilor din Anexa nr. 3 – conform OUG nr. 155/2001 cu modificările şi completările ulterioare. Pentru anul 2014 se va face planificarea doar a activităţi de capturare, deoarece eutanasiile depind de numărul adopţiilor şi a adopţilor la distanţă,din parte cetăţenilor, pe baza unui proces de informare a populaţiei şi colaborări cu asociaţiile de protecţie a animalelor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.