|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Accidente rutiere în Râmnicu Vâlcea şi Berbeşti 

La data de 04 martie a.c., ora 13.47, G. Constantin, de 47 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism marca Ford pe strada Ştirbei Vodă din Rm. Vâlcea, iar în dreptul unui imobil a efectuat un viraj la stânga pentru a întoarce fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda  care se angajase în depăşirea acestuia pe marcaj discontinuu, condus de  S. Elena, de 20 ani, din comuna Păuşeşti Măglaşi. În urma impactului a rezultat rănirea Elenei S., diagnostic TCF minor, contuzie toracica. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative. În data de 04 martie , în jurul orei 15.00, P. Gheorghe, de 36 ani, din oraşul Berbeşti, a condus un autoturism marca Land Rover, pe DJ 605 A – Berbeşti, iar la o trecere de pietoni nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autoturism marca Volkswagen,  condus de C. Sorin, de 24 ani, din oraşul Bălceşti, care circula în faţa sa şi care era oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton. A avut loc o coliziune între cele două autovehicule, iar din impact autoturismul  marca Volkswagen a fost proiectat lovind în partea laterală stânga un autoturism marca Renault şi autospeciala marca Dacia a Poliţiei oraşului Berbeşti, care erau staţionate. În urma evenimentului a rezultat rănirea Monicăi C., de 26 ani, din comuna Alunu,  pasager in autoturismul Volkswagen, diagnostic – traumatism coloană cervicală, traumatism toracic, contuzie bazin. Conducătorul auto P. Gheorghe a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto C. Sorin a fost şi el testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor.

Leave a Response