|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Botea, ales viceprimar cu unanimitate de voturi 

 Botea, ales viceprimar cu unanimitate de voturi

 

La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Consiliu Local, democratul Mihai Botea a fost ales viceprimar al Râmnicului. Decizia a fost luată în unanimitate, după ce consilierul PSD Gigi Matei a refuzat să candideze, acuzând faptul că votul nu este unul democratic, jocurile făcându-se cu mult timp înainte. La o zi după alegerea sa, Mihai Botea a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul PD Vâlcea că intenţionează să continue o parte a proiectelor începute de Mircia Gutău, dar şi că vrea să-şi impună propriile idei. „Trebuie lăsate interesele de partid în favoarea cetăţenilor. Voi insista să fie identificate zonele din municipiu în care pot fi plantaţi arbori. De asemenea, cred că albia râului Olăneşti arată foarte rău. Voi vorbi cu factorii responsabili să găsim soluţii de amenajare a acestei albii, pentru că este colmatată. Putem gândi un baraj la vărsarea în Olt; acest rău ar putea arăta ca Dâmboviţa şi putem face chiar şi canotaj aici”, a spus proaspătul viceprimar al municipiului. • O.H.

Leave a Response