Deputatul vâlcean Vasile Bleotu a demisionat din Parlament
Vasile Bleotu, parlamentar PSD de Vâlcea, aflat la al patrulea mandat în Legislativul României, renunță la deputăție. El și-a înaintat astăzi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, demisia din calitatea de deputat.
Bleotu a precizat că rămâne în PSD şi preşedinte al organizaţiei PSD Drăgăşani, dar demisionează din Camea Deputaţilor din cauza unor probleme familiale și a deciziei Agenției Naționale de Integritate, rămasă definitivă în instanță, care a constatat că deputatul se află în incompatibilitate.
El a spus că vrea să-şi petreacă mai mult timp cu soţia sa, care este bolnavă.
Demisia urmează să fie anunţată în plenul Camerei.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat că deputatul PSD Vasile Bleotu este în incompatibilitate, întrucât, pe lângă calitatea de parlamentar este şi director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB), relatează Mediafax.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către deputatul Vasile Bleotu, informează, vineri, ANI.
În urma evaluărilor demarate la 10 noiembrie 2010 s-a constatat că Bleotu este în incompatibilitate, începând din 20 decembrie 2007 întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat, cât şi funcţia Director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.
Bleotu este director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar din 18 februarie 2005.
Conform prevederilor art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului […]”.
si pe ai cui bani i-a mincat atitia ani domnul mare deputat?