Un om politic gol ca o tobă: Petre Ungureanu 

Domnul Petre Ungureanu nu e o jigodie, mă și mir cum mi-a dat prin cap că ar putea fi.

Jigodia excelează în negativul caracterului, performează în lipsa de scrupule, are geniul ușurinței de a face rău, ba chiar se împodobește cu valențe estetice în fața celor care gustă anomaliile psihologiei umane.

Pentru cei care au anumite cunoștințe literare, mă gândesc aici la Pirgu din “Craii de Curtea Veche”.

Nimic din toate acestea la domnul Petre Ungureanu și nici nu se putea altfel, întrucât e limpede că anumite ființe umane nu au nicio însușire, prin urmare nici pe aceea de a fi, de exemplu, porc.

Parafrazându-l pe Robert Musil, am putea spune că domnul în discuție este întruchiparea lui Ulrich, zis și omul fără însușiri.

Nici măgar, nici cretin, nici împuțit, nici fanfaron.

Nimic.

Golul, în sensul lui Parmenide, nu poate fi nici bun, nici rău.

Cu toată această lipsă de determinații care pe altul l-ar îngrozi, domnul Petre Ungureanu reușește să îmi provoace o curiozitate fără margini, ca aceea pe care am avut-o în Africa, pe când mă pregăteam să contemplu deșertul.

Un deșert politic, o Sahară de partid este domnul acesta, dacă aș locui în psihicul său de fost deputat și prefect aș putea asculta liniștea cea mai deplină.

Cum se întâmplă însă cu toate tobele umane, vide în ființa lor, domnul Ungureanu bate tare.

Bum-bum, bum-bum, bum-bum, așa a bubuit persoana aceasta pe la toate partidele mari și mici, speriindu-i pe cei slabi de înger, scârbindu-i pe cei care se pricep la oameni, urcând însă treaptă cu treaptă până la funcțiile mai sus pomenite.

Mă puteți întreba însă de ce mă ocup de neant, de deșert.

Vă răspund că fac asta din pricina ororii de vid.

Aș fi preferat ca domnul Ungureanu să fie o jigodie, dar cum să acuzi pustiul că e plin de noroi, iar golul din tobă că e de proastă calitate ?

În această perioadă, domnul Ungureanu face bum-bum pe la PDL Vâlcea, dar din informațiile mele nu mai sperie pe nimeni.

Zice că nu cere nimic știind că nu i se va mai da nimic.

Te poți întreba, totuși, de ce mai bubuie, care e sensul zgomotelor sale.

Niciunul.

Omul tobă bate până moare pentru a nu se găsi nimeni care să spună:

–Vai, săracul, dar gol mai este !

Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)