|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Revocarea accesului la serviciul de depunere online 

finante


În articolul de mai jos, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prezintă procedura de revocare a accesului la serviciul de depunere online.

 

1. Revocarea este solicitată de titularul certificatului

Dacă revocarea dreptului de utilizare a serviciului „Depunere declaraţii online” se solicită de titularul certificatului calificat, atunci acesta completează formularul 151 „Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declaraţii online”, care se descarcă de la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/cerere_151_2009.pdf. Cererea se listează, se semnează de titularul certificatului şi de către contribuabil, se scanează şi se transmite prin e-mail la adresa admin.portal@mfinante.ro.

 

2. Revocarea este solicitată de o altă persoană

Dacă revocarea dreptului de utilizare a serviciului se solicită de o persoană diferită de persoana pentru care acest drept a fost obţinut, formularul 151 se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat de către contribuabil, la unitatea fiscală în a cărei rază contribuabilul îşi are domiciliul fiscal. Cererea va fi însoţită de:

– actul de autorizare a funcţionării contribuabilului, în original şi copie;

– documentul de identitate al persoanei care solicită revocarea certificatului digital, în original şi copie;

– împuternicire eliberată de contribuabil, din care rezultă dreptul solicitantului de a revoca dreptul de utilizare a serviciului Depunere declaraţii online.

Atenţie! Prin formularul 151 nu se anulează certificatul digital, ci doar dreptul de acces la serviciul de depunere declaraţii fiscale online.

Persoanele interesate pot consulta website-urile:

– Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Informaţii depunere declaraţii/ Instrucţiuni de utilizare a serviciului de depunere a declaraţiilor;

– Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, www.finantevalcea.ro, categoria Utile/ Declaraţii electronice/ Informaţii depunere declaraţii/ Instrucţiuni de utilizare a serviciului de depunere a declaraţiilor.

Leave a Response