|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 23.03.2014 

soparla-cu-volanas

 

• Alianţa electorală PSD-UNPR-PC a depus sâmbătă la Biroul Electoral Central (BEC) dosarele de candidatură pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 25 mai. Din cei 42 de candidaţi înscrişi pe listă, doar unul este din judeţul Vâlcea: este vorba de consilierul local PSD din Râmnicu Vâlcea, Adina Dobrete. Fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Vâlcea a fost plasată exact la jumătatea listei (locul 21), o poziţie considerată neelgibilă, întrucât doar primii 15 candidaţi PSD se pot considera cu bagajele făcute pentru Parlamentul European. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat sâmbătă că Alianţa PSD-UNPR-PC îşi propune ca la alegerile europarlamentare să obţină un scor de 35%.

• Octavian Fieroiu, titratul avocat din Baroul Vâlcea, s-a numărat printre cele circa 1.000 de personalităţi care au semnat un protest faţă de linşajul mediatic la care postul Antena 3 l-a supus pe filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu.

• Liderul de sindicat al societăţii Mentchim şi totodată vicepreşedinte al Cartel Alfa, Filiala Vâlcea, Ionel Vâncea, şi-a făcut un obicei prost în a-şi „bălăcări” colegii cu funcţii din sindicatul local sau din conducerea centrală, mai ales atunci când se află la diferite chermeze şi chiolhanuri. Probabil că membrii Cartelului Alfa şi preşedintele Bogdan Hossu ar trebui să deschidă mai bine ochii şi să vadă cu ce fel de ins „colaborează” la Vâlcea!

• Membrii CAR OLTCHIM sunt într-o situație foarte dificilă: li s-au reținut din drepturile salariale ratele, dar banii nu se mai regăsesc în conturile CAR. Au dispărut fără urmă! Mai grav este că aceia care aveau obligația legală de a le apăra drepturile angajaților combinatului chimic, adică membrii Consiliului de Administratie al CAR, nu au ridicat nici-un deget împotriva vinovaților de deturnare de fonduri! În data de 25.03.2014 are loc conferința CAR Oltchim și se pune întrebarea firească daca membrii CAR vor fi atât de naivi încât să-i realeagă pe cei care nu și-au îndeplinit obligațiile legale?! Sperăm că Parchetul și Poliția se vor autosesiza după publicarea acestei note.

• Liberalului Statie de la Statistică i se clatină scaunul de director! Președintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, l-a luat în vizor pe ipochimen. Prea mult a tăiat Statie frunza la câini!

• „Ziarul de Vâlcea“ va investiga următoarea situație semnalată de un cetățean din Berislăvești: „E bine de menționat și cum evoluează lucrările în satul Rădăcinești din comuna edilului Bușagă. Interesați-vă vă rog la fața locului, e vorba despre lucrarea din fonduri europene! S-a așternut primul strat de asfalt care arată groaznic, nu se respectă calitatea și grosimea acestuia. Tot pe principiul corupție s-a mers și aici? Să nu uităm de comportamentul nedemn de care dă dovada primarul de fiecare dată când ține ședințe publice în satele comunei, la fiecare întrebare incomodă răspunde: Nu vă mai fac nimic!“

 

Leave a Response