În atenția DNA: Buican vrea repede la Frâncu! Liberalii îl ȘANTAJEAZĂ pe președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea!
Comunicat de presă
PNL Vâlcea se pregătește de protest în stradă
Partidul Național Liberal – filiala Vâlcea îl avertizează pe domnul Ion Cîlea, președintele PSD Vâlcea și al Consiliului Județean Vâlcea că, dacă va continua să disprețuiască cetățenii județului, să aloce fondurile publice pe criterii politice și să numească lipitori de afișe și clientela sa politică pe funcțiile publice pe care se află profesioniști, vor exista repercursiuni care vor însemna chiar și organizarea unor ample proteste de stradă. Prin intermediul acestui comunicat, reprezentanții PNL Vâlcea fac un ultim apel la revenirea la normalitate, fiind convinși că ura și iluzia puterii îl determină pe domnul Ion Cîlea să considere județul Vâlcea moșia sa personală și să se comporte ca un baron local de cea mai joasă speță.
Atragem atenția opiniei publice că perpetuarea unui astfel de comportament agresiv și autoritar a conducătorilor administrativi, reprezintă un atac la democrație și la bunăstarea fiecăruia dintre cetățenii comunității și facem apel la toți cetățenii de bună credință din județul Vâlcea să nu permită derapaje de la regulile democratice și de bun simț.
Astăzi, domnul Ion Cîlea se comportă că un prim-secretar de partid din perioada comunistă, hotărând singur cine e bun și cine e rău, cine primește bani și cine nu, cine e profesionist și cine nu, care Lege e bună și care nu. Acum, în funcționarea Instituției Consiliului Județean nu domnește litera și spiritul legii, ci cuvântul și ordinele lui Ion Cîlea. Toate abuzurile și toate imixtiunile imorale din ultimii 6 ani, de când la conducerea județului se află distinsul ”domn prim-secretar doctor inginer” Ion Cîlea au condus la subdezvoltarea județului, la declin economic accentuat, la sărăcirea populației, fapte în totală contradicție cu prosperitatea clientelei politice mascate în spatele costumelor cu 2-3 numere mai mari.
Propunerile de repartizare a fondurilor publice de pe ordinea de zi pentru ședința din data de 28 martie 2014 reprezintă cea mai clară dovadă a rea-credinței acestui președinte, a lipsei de viziune pentru o dezvoltare durabilă a județului, a negocierilor ascunse pe bani pentru clientela de partid și, nu în ultimul rând, a totalei lipse de transparență și respect față de lege.
Reprezentanții PNL Vâlcea îi solicită public domnului ”prim-secretar doctor inginer” Ion Cîlea să revină la un comportament normal și echilibrat, să oprească prigoana specialiștilor din fruntea instituțiilor publice și schimbarea lor cu lipitorii de afișe și clientela sa politică, să accepte o modalitate obiectivă, transparentă și predictibilă de alocare a fondurilor publice și să trateze toți cetățenii județului cu respect și apreciere.
Filiala județeană a PNL atrage atenția și conducerii PDL Vâlcea să nu fie părtașă la nenorocirea județului Vâlcea doar pentru câțiva arginți aruncați momeală de aceleși ”prim-secretar doctor inginer” Ion Cîlea.
NR – Acesta este comunicatul plin de „tupeu“ emis de președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, care a declanșat prematur campania electorală pentru președinția Consiliului Județean. Până în 2016 va mai trece multă apă prin moara politicii vâlcene, iar astfel de devieri comportamentale isterice nu-l prea ajută pe Buican. Am studiat și noi lista alocărilor bugetare și ni s-a părut destul de echitabilă distribuția banului public pe primării. Așa că președintele PNL Vâlcea trebuie să iasă în față cu fapte în folosul cetățenilor județului, nu cu gargări politicianiste de doi lei! Acesta este un sfat gratuit și dezinteresat!