Șpârle și șopârle, 31.03.2014
• Nici o surpriză la noul Birou Electoral Judeţean Vâlcea pentru alegerile europarlamentare: judecătorul Liliana Mihăescu Ceauşescu a fost (re)aleasă zilele trecute preşedinte al acestui for. Ziarul nostru a mai scris că la alegerile locale din 2012, tot Liliana Mihăescu Ceauşescu a „patronat” BEJ-ul, remarcându-se atunci prin câteva decizii controversate. Una dintre ele viza… interzicerea accesului în secţiile de votare a ONG-ului Asociaţia de Turism şi Ecologie pentru Tineret „Zimbrul Carpatin”. Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 40 Vâlcea, sub comanda Lilianei Mihăescu Ceauşescu, a respins atunci cererea de acreditare a observatorilor interni propuşi de asociaţia în cauză, deoarece nu ar fi avut ca scop unic de activitate, respectiv ca obiect de activitate, apărarea drepturilor omului. Însă, BEC a examinat „mai atent” actul constitutiv al organizaţiei neguvernamentale menţionate şi a constatat că aceasta are ca scop promovarea acţiunilor pentru respectarea drepturilor omului.
• Săptămâna trecută, conducerea SC Oltchim SA a informat acţionarii că Victor Avram a fost numit în funcţia de director al Direcţiei Energetică-Mecanică, începând cu data de 26 martie 2014. Victor Avram în vârstă de 48 de ani, este licenţiat al Facultăţii de Electotehnică Bucureşti şi lucrează în cadrul SC Oltchim SA începând cu anul 1990, acumulând o vastă experienţă în acest domeniu.
• Ultima autorizaţie de construire semnată de Emilian Frâncu în calitate de primar al Râmnicului a avut ca beneficiar… societatea Uncle Sam, patronată de Nicolae Sfrânciog. Cei doi se cunosc bine de ani de zile, individul Sfrânciog fiind „recompensat” cu mai multe miliarde de lei vechi de la bugetul municipiului de către fostul edil şef în numele acestei vechi prietenii….
• Pentru că sunt total nemulţumiţi de activitatea politică a deputatului Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, peste 250 de membri ai partidului din judeţ sunt decişi să plece la platforma economică iniţiată de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. În acest fel se speră că se va trage un semnal de alarmă asupra căderii în sondaje a PNL Vâlcea, cu largul concurs al preşedintelui de carton Buican.
• În anul 2013, S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L.firma de construcții a deputatului penal de Argeș, Cătălin Rădulescu, a câștigat o lucrare de asflatare a unui drum comunal (2,2 km) în localitatea Budești – Vâlcea, în valoare de 8 miliarde lei. Firma deputatului PSD a asfaltat 800 de metri după care și-a luat tălpășița din zonă. Primarul a reziliat contractul și licitația a fost reluată. La data respectivă, parlamentarul Rădulescu a încercat să-i tragă țeapă și patronului vâlcean de la Trustul 3 Construcții. Vom reveni cu amănunte!
• Nu este o păcăleală: marţi, 1 aprilie, Constantin Niţă va face prima vizită la Oltchim din calitate de ministru al Economiei. Demnitarul vine la Combinatul Chimic pentru a anunţa următorii paşi care vor fi făcuţi după eşecul privatizării Oltchim, dar şi măsurile pentru redresarea societăţii.