|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăria Horezu organizează cea de-a X-a ediţie a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii” 

fartat

 După cum este cunoscut, în fiecare primăvară, în ziua de vineri din Săptămâna Luminată, Primăria şi Consiliul local al oraşului Horezu, organizează Târgul Popular „Izvorul Tămăduirii”. În acest an, cea de-a X-a ediţie de la reluare, va avea loc în ziua de 25 aprilie şi se va desfăşura sub genericul „Izvor de tradiţii şi artă populară”.

Evenimentul  se desfăşoară în apropierea Mănăstirii Hurezi, în frumoasa  luncă a Romanilor, şi se bucură de un program generos: paradă, muzică şi dans popular românesc, ateliere interactive pentru vizitatori, concursuri la care vor fi angrenaţi crescătorii de animale, prezentare şi desfacere obiecte de artă populară specifice zonei, etc.

Iată programul complet al manifestării:

Vineri, 25 aprilie 2014

         Locaţie: Lunca Romanilor

 

Orele 8,00 – 11,00 – Concurs de prezentare animale şi păsări: – se acordă premii

 

Ora 11,00 – Slujbă religioasă – oficiază preoţii parohiilor din oraşul Horezu – Sfinţirea agheasmei mici.

 

Ora 12,00 – Deschiderea oficială a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii”

– Premierea câştigătorilor concursurilor de prezentare animale şi păsări

Ora 13,30 – Parada ansamblurilor folclorice din Vaideeni, Polovragi, Balş, Baia de Fier, Tomşani şi Horezu.

Ora 14,30 – Spectacol folcloric „La fântâna lui Miuţă” prezentat de Dumitru Miuţă

– Muzică populară din folclorul pastoral cu Ilie Dură şi invitaţii săi

– Concert extraordinar al cunoscutei şi îndrăgitei interprete de muzică populară şi de petrecere, Maria Buză, fiică a satului Romanii de jos.

Pe tot parcursul zilei, vor fi prezenţi meşteri populari, la ale căror standuri veţi putea admira sau cumpăra obiecte din ceramică, obiecte şi unelte din lemn, ţesături, cusături, împletituri din lemn şi răchită, etc.

Vă aşteptăm cu drag să fiţi alături de noi, într-o zi de sărbătoare, la un eveniment tradiţional, unde cântecul şi voia bună vă vor însoţi pe parcursul întregii zile!

One Response to Primăria Horezu organizează cea de-a X-a ediţie a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii”

  1. Sihite

    SIMPLU , se vad rezultate, fac cu pauinse si cu dragoste ceea ce fac , nu doar cu ravna fara intelepciune apoi ceilanti din jur fie ca recunosc sau nu dar observa si la un timp anume vor spune : ESTE OMU POTRIVIT IN LOCU POTRIVIT

     

Leave a Response