|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Vânătorii spanioli au plecat cu trofee de la Vâlcea 

Vânătorii spanioli au plecat cu trofee de la Vâlcea

 

Acum câteva zile, un grup de vânători spanioli a vânat la Vâlcea, cu ajutorul membrilor Asociaţiei judeţean a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Spaniolii au fost interesaţi de vânatul mare, respectiv urs şi capră neagră şi au fost mulţumiţi de faptul că au reuşit să obţină un trofeu. În ultimele două zile ale vânătorii s-a aflat la Vâlcea şi vicepreşedintele clubului de fotbal Real Madrid, care este un vânător împătimit. El a fost însoţit de alţi doi membri ai staff-ului tehnic al echipei Real Madrid.

 

A fost împuşcat un urs şi o capră neagră

Partida de vânătoare organizată de AJVPS a avut loc pe fondul de vânătoare 7 Brezoi, de unde s-a recoltat un urs brun şi pe fondul de vânătoare 9 Câineni şi la Malaia, de unde s-a recoltat o capră neagră. „Spaniolii, au fost foarte mulţumiţi de organizarea partidei de vânătoare şi se vor întoarce cu siguranţă la Vâlcea.” – a spus Ion Antonescu, preşedintele AJVPS Vâlcea. „Punctajele obţinute de străini pentru cele două exemplare de vânat sunt de talie medie. Nu este vorba de trofee care să fie medaliate. Medaliile se acordă la capră neagră de la 110 puncte, iar exemplarul doborât a fost estimat la 98,5 puncte. Trofeul de urs este medaliat de la 350 de puncte, iar spaniolul a atins 296,97 de puncte” – a spus Sorin Neagoe, inginer la AJVPS.

Spanioli şi americani – vânători pasionaţi la Vâlcea

Până la jumătatea lunii octombrie au mai fost recoltate, conform planului, exemplare de căprior mascul de câţiva vânători români. Sezonul de vânătoare la căprior s-a închis la data de 15 octombrie. Direcţia Silvică Vâlcea a organizat astfel de partide în pădurile de la Voineasa, Olăneşti şi Boiţa. „La vânătoare au participat patru vânători spanioli şi unul american. Au fost recoltate un urs, un cerb şi două capre negre”, a spus Ion Oprescu, şeful biroului de producţie al Direcţiei Silvice Vâlcea.

Animalele din păduri sunt ajutate să nu moară de foame

Ţinând cont de venirea sezonului rece reprezentanţii AJVPS Vâlcea s-au ocupat şi de hrănirea animalelor. Astfel, au fost amplasate şase tone de porumb ştiulete pe fondurile de vânătoare gestionate, pentru a asigura o parte din hrana necesară animalelor.

Leave a Response