Bărbat neidentificat, găsit mort în fața unui magazin din Orlești
O persoană decedată a fost descoperită ieri dimineaţă, în faţa unui magazin din comuna vâlceană Orleşti. Potrivit eurovalcea.ro, La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei şi specialist criminalist din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că ieri dimineaţă, în jurul orei 7.45, unui bărbat, în vârstă de aproximativ 60 – 70 de ani, aflat în fața unui magazin, i s-a făcut rău motiv pentru care localnicii au intervenit pentru a-l ajuta şi aşeza pe un scaun.
Oamenii au solicitat telefonic un echipaj de ambulanţă, care deplasându-se la faţa locului a constatat decesul bărbatului. Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul decedat venea ocazional, prin comuna Orlești, lucrând cu ziua. Se presupune că acesta ar fi fost din Păuşeşti Otăsău.
Victima avea vârsta cuprinsă între 60 – 70 de ani, constituţie astenică înălţimea 1,70 – 1,75, păr alb neîngrijit, era îmbrăcat într-o geacă de fâş de culoare bej, pulover de culoare neagră tricotat, o bluză de culoare gri, pantaloni din stofă de culoare neagră şi o pereche de pantaloni de trening de culoare albastră, fiind încălţat în papuci de culoare albastră.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului Drăgăşani în vederea autopsierii, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din Prundeni pentru stabilirea identităţii acestuia.