Lincar e noul antrenor al lui CSM Râmnicu Vâlcea, după demisia lui Niculescu
După ce Claudiu Niculescu și-a dat demisia de la CSM Râmnicu Vâlcea, după meciul pierdut sâmbătă, cu 1-2, în fața formației ASA Târgu Mureș, noul antrenor al formației din Zăvoi este Erik Lincar (foto). Potrivit digisport.ro, fostul stelist a fost prezentat oficial astăzi, luni, 28 aprilie. Lincar îi va avea ca ajutoare pe Fane Nofitovici – antrenor secund – și Robert Tufiși – antrenor cu portarii.
”Când am plecat, chiar s-a speculat mult, dar a fost o situaţie strict personală, era un moment delicat pentru mine. Am acceptat cu drag să revin, nu pot uita perioada bună petrecută la Vâlcea. Mai sunt opt etape, în care vreau să scoatem cât mai multe puncte, să terminăm cât mai sus în clasament. Diferenţa de puncte faţă de primele două clasate este considerabilă, dar obiectivul este să începem să câştigăm cât mai multe jocuri”, a spus noul antrenor al vâlcenilor, care a mai antrenat-o pe Damila Măciuca, la Vâlcea, în sezonul 2012-2013.
Erik Lincar a ţinut să sublinieze munca lui Claudiu Niculescu la echipa din Zăvoi. ”Vreau să apreciez şi eu munca foarte bună pe care a făcut-o Claudiu la Vâlcea, a făcut o treabă foarte bună după ce eu a trebuit să plec. Este un antrenor tânăr, de perspectivă, la un moment dat va avea şansa să antreneze acolo unde îşi doreşte el cel mai mult, la Dinamo”, a declarat fostul mijlocaș al Stelei.
Lincar, care a mai antrenat, în carieră, formațiile Inter Clinceni, Callatis Mangalia, FC Hunedoara, Damila Măciuca, Delta Tulcea și CSU Craiova, va redebuta sâmbătă, în jocul de la Reşiţa, cu Metalul.