Stolo şi Stoica rămân lipiţi de pereţii PNL Vâlcea
Din prietenie pentru duşmanii lui Tăriceanu, Emilian Frâncu nu-şi strică galeria foto
Stolo şi Stoica rămân lipiţi de pereţii PNL Vâlcea
PNL se curăţă încet, dar sigur. De disidenţi, evident, că de restul are Băsescu grijă. Dând dovadă de un apetit pentru devorat lideri, PNL haleşte săptămânal câte un fost preşedinte sau câte un personaj ca Boureanu sau Turcan. Asta ca nu mai spună cineva că obiceiurile pesedisto cripto-comuniste nu lasă sechele în politica românească. Ce să mai râdem de fantoma de PSD condusă de Mircea Geoană, care a reuşit într-un timp record (undeva la un an şi jumătate) să-şi devoreze majoritatea liderilor marcanţi… Liberalii lui Tăriceanu sunt mai canibali decât inşi ăia care trăiesc pe insule uitate de Dumnezeu şi care îşi încep dimineţile în faţa unei omlete făcute din ouă de naufragiat… Cu toate acestea, uite că mai sunt şi oameni cu prinţipii, vorba lui nea Iancu. Oricât de penibil ar părea, deputatul Emilian Frâncu, totodată preşedinte al PNL Vâlcea, demonstrează că mai are ceva sfânt în el. Cei care au fost măcar o dată în sala de conferinţe a PNL Vâlcea au putut remarca faptul că unul dintre pereţi este ocupat cu tablouri înfăţişându-i pe toţi preşedinţii acestui partid istoric. Ei bine, deşi doi dintre aceştia, mai exact Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica au fost daţi afară din partid (Stoica, deşi oficial nu a fost încă aruncat peste bord, este doar o chestiune de timp până când acest lucru se va întâmpla), Emilian Frâncu refuză să-i dea jos de pe pereţi. În acest sens, parlamentarul vâlcean invocă prietenia sinceră care-l leagă de aceştia, amiciţie care nu are nici o legătură, mai spune el, cu faptul că între timp au devenit oamenii lui Băsescu şi implicit, duşmanii lui Călin Popescu Tăriceanu.
Aşadar, chiar dacă nu mai au nici o treabă cu PNL, Stoica şi Stolojan rămân lipiţi de pereţii PNL Vâlcea, asemenea unor sfinţi decăzuţi.
• O.H.