|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Adrănel Cotescu cere corelarea programelor de învăţământ postuniversitar cu piaţa muncii 

Adranel Cotescu senator

Recent, senatorul liberal Adrănel Cotescu a adresat lui Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, o interpelare pe tema corelării programelor de invatamant postuniversitar (master si doctorat) cu piaţa muncii. „În prezent, in societatea romaneasca este evidenta necesitatea adapatarii sistemului de invatamant postuniveristar la nevoile pieţei muncii. Universităţile romaneşti lanseaza in permanenta programe de studii de maşter si doctorat interesante ca si cultura generala insa cu o aplicare insuficienta asupra ofertelor de munca existente. În aceste condiţii, ar fi necesara implementarea unor metode in vederea creşterii capacitatii sistemului educaţional de a conştientiza starea sa actuala si de a se adapta cerinţelor pieţei muncii, in scopul anticiparii evoluţiei acesteia la nivel sectorial, local si regional. Inserţia tinerilor absolvenţi de studii postuniversitare in câmpul muncii, in domeniul in care s-au specializat reprezintă ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru ministerul pe care il conduceţi intrucat ar constitui premisele scăderii şomajului. Este notorie existenta unui număr foarte mare de şomeri doctoranzi in tara noastra, acest fapt fund o consecinţa directa numeroaselor programe de studii postuniversitare neadaptate ofertelor de munca. Având in vedere toate aceste aspecte, va rog, domnule Ministru, sa-mi comunicaţi urmatoarele: ce procent dintre absolvenţii de maşter si doctorat lucreaza in domeniile in care s-au pregătit? ce procent dintre universităţile de invatamant superior deruleaza programe prin care, la terminarea studiilor postuniversitare, absolvenţii sunt pusi in legătură cu un angajator si care sunt aceste universitati? care sunt universităţile cu cel mai mic procent de absolvenţi încadraţi in câmpul muncii, in domeniul in care s-au specializat? aaca ministerul pe care il conduceţi deruleaza vreun program de corelare a studiilor postuniversitare cu piaţa muncii iar in caz afirmativ, cum este implementat acest program si care sunt rezultate pana in prezent? ce alte masuri aveţi in vedere pentru a eficientiza inserţia tinerilor cu studii postuniversitare in câmpul muncii specific domeniului in care s-au specializat? Va rog sa-mi comunicaţi răspunsul dumneavoastra in scris”, spune Marin Adrănel Cotescu, senator de Vâlcea.

Leave a Response