Protectchim şi Forconcid se bat pe „mălaiul” de 5 milioane euro pentru lucrarea de reabilitare a podului peste Olt
Prin Decizia nr. 1078/15 aprilie 2014, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de către SC Forconcid SA Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu primpria Râmnicului în privinţa licitaţiei pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Olt. Tot CNSC a admis cererea de intervenţie formulată de SC Protectchim SRL, în calitate de lider al asocierii formată cu SC Euroconstruct Trading SRL şi a dispus continuarea procedurii de achiziţie publică. Decizia nu este definitivă, astfel că fiecare din cele două firme mai poate avea şanse de a câştiga „mălaiul” de 5 milioane de euro, cât este valoarea estimată a acestui proiect. În luna martie, SC Forconcid SA a depus la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor o contestaţie formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 8495/12 martie 2014, emisă de către Primăria Râmnicului, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de ofertă, a contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Reabilitare pod peste râul Olt”. Tot SC Forconcid SA a solicitat anularea adresei nr. 8495/12.03.2014, privind rezultatul procedurii de atribuire, a deciziei de declarare a ofertei sale de respingere ca fiind inacceptabilă şi neconformă; anularea raportului procedurii întocmit după reanalizarea ofertei sale şi a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, întocmite de autoritatea contractantă după reanalizarea ofertelor, clasate pe primele două locuri, cu consecinţa menţinerii ca fiind valabilă a deciziei nr. 40911/28.11.2013; anularea deciziei de stabilire a ofertei depuse de ofertantul asocierea SC Protectchim SRL, în calitate de lider al asocierii formată cu SC Euroconstruct Trading SRL, ca fiind admisibilă şi a adresei de comunicare a acestui rezultat; obligarea autorităţii contractante de a reevalua oferta asocierii formulată de SC Protectchim SRL, în calitate de lider al asocierii formată cu SC Euroconstruct Trading SRL, precum şi a celorlalte oferte depuse, de la etapa verificării admisibilităţii ofertelor, cu luarea în considerare a ofertei sale ca fiind admisibilă şi conformă; obligarea autorităţii contractante de a recunoaşte dreptul SC Forconcid SA şi să ia măsurile necesare pentru remedierea modului privind analiza ofertei sale, raportat la cerinţele impuse în documentaţia de atribuire, menţinerea deciziei nr. 40911/28.11.2013 şi declararea ofertei sale ca fiind câştigătoare, în temeiul dispoziţiilor art. 200 din OUG nr.34/2006; anularea deciziei autorităţii contractante de stabilire a ofertei declarate câştigătoare; anularea aplicării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică. Prin cererea de intervenţie din 26 martie 2014, înregistrată la CNSC, SC Protectchim SRL, în calitate de lider al asocierii formată cu SC Euroconstruct Trading SRL, solicită ca în urma analizării cererii, Consiliul să dispună următoarele: introducerea sa în calitate de intervenient în dosarul nr. 923/C7 aflat pe rolul CNSC şi admiterea, în principiu a cererii de intervenţie; respingerea contestaţiei formulată de SC Forconcid SA ca nefondată şi menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă.
Podul peste râul Olt a fost construit „în grabă” şi finalizat în anul 1980
Proiectul „Reabilitare pod peste râul Olt” a fost încadrat pe lista suplimentară cu proiecte de rezervă aferente Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Râmnicu Vâlcea. Reabilitarea podului peste Olt la Râmnicu Vâlcea se înscrie în Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – potenţiali poli de creştere, regiunea Sud-Vest. Municipiul Râmnicu Vâlcea este desemnat prin HG nr. 998/2008 pol naţional de creştere în Regiunea Sud-Vest în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională. Specialiştii susţin că podul peste râul Olt a fost construit „în grabă” şi finalizat în anul 1980, ceea ce înseamnă că are o vechime de 34 ani. „Pentru stabilirea stării tehnice a podului au fost identificate defectele şi degradările existente în conformitate cu prevederile instrucţiunilor pentru stabilirea stării tehnice a unui pod, aprobate de Administraţia Naţională a Drumurilor prin Decizia nr. 19 din 17 ianuarie 2002. Principalele defecte şi degradări la podul principal sunt următoarele: infiltraţii puternice în lungul fasciculelor de armătură din casetele podului principal; infiltraţii locale şi eflorescenţe în zona podului principal, accentuate la rosturile dintre tronsoanele tablierului (în special în partea din aval) şi pe faţa exterioară a casetelor; beton degradat prin carbonatare, apariţia de stalactite stalacmite şi draperii în special în interiorul casetelor; armături fără strat de acoperire, corodate, pete de rugină pe traseul armăturilor; beton cu aspect friabil, zone cu beton exfoliat; fisuri şi crăpături în pereţii casetelor; deformaţii mari ale suprastructurii datorită unei execuţii necorespunzătoare şi a efectului contracţiei şi curgerii lente a betonului; lipsa dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie; infiltraţii puternice la grinzi (fâşii cu goluri), atât în zona de rezemare pe pile sau pe culei, cât şi în lungul deschiderii, cu formarea de stalactite în special în zona de legătură între fâşii; fisuri şi crăpături la fâşiile cu goluri şi elevaţia infrastructurilor; rampe de acces degradate, denivelări, fisuri şi crăpături în îmbrăcămintea căii; calea pe pod şi trotuare degradată, suprafaţa cu fisuri şi crăpături; lipsa dispozitivului de acoperire a rosturilor; gurile de scurgere fără grătare şi tuburi de prelungire; lipsa parapetului de siguranţă pe pod, viaductele de acces si rampe; hidroizolaţia degradată şi îmbătrânită nu asigură etanşeitatea tablierului; degradarea sau dislocarea bordurilor; degradarea puternică a scărilor de acces pe pod, pericol de accidente; degradări la protecţia zidurilor de sprijin a rampelor de acces; degradarea parţială a lucrărilor de protecţie şi îndiguire a malurilor. Din punct de vedere al cerinţelor de rezistenţă, stabilitate la acţiuni statice şi dinamice, durabilitate, siguranţă în exploatare şi protecţia mediului, în concordanţă cu Legea 10/1995, starea tehnică a podului este nesatisfăcătoare. Desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă se poate realiza prin reabilitarea podului existent. Traseul lucrării (pod principal plus viaducte de acces) traversează râul Olt, intersectează denivelat străzi şi accese locale, asigurând un gabarit de traversare a acestora de 4,15 m – mal stâng şi 4,74 m – mal drept şi corespunde vechii străzi principale a Râmnicului (bulevardul Tudor Vladimirescu), fiind în aliniament cu aceasta. Rezultă astfel următoarele lungimi parţiale: rampă mal drept 86,5 m; viaduct mal drept 80,25 m; element de racordare mal drept 23,64 m; pod principal 188,2 m; element de racordare mal stâng 20,8 m; viaduct mal stâng 57,15 m; rampă mal stâng 140,8 m. Lungime totală 597,34 m. Lucrările proiectate ocupă o suprafaţă de teren de peste 3.600 mp, teren aflat în intravilan pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea”, se menţionează în proiectul tehnic realizat de SC Betarmex SRL.
(Petre Coman)