|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Emilian Frâncu, imagine de parlamentar pe seamaÔǪ sfinţilor? 

 Emilian Frâncu, imagine de parlamentar pe seama… sfinţilor?

În ultimul timp, deputatul de Vâlcea Emilian Frâncu se află cu un picior în scena politică şi cu un altul în treburile bisericeşti, profitând de orice ieşire în public pentru a mai propune o sfinţire! Cel de-al treilea prilej pentru Emilian Frâncu de a propune sanctificarea lui Mircea cel Bătrân l-a reprezentat ceremonia de celebrare a 620 de ani de la înscăunarea lui Mircea cel Bătrân pe tronul Ţării Româneşti, de la 23 septembrie a.c., de la Mănăstirea Cozia.

Frâncu vrea mai mulţi sfinţi la Vâlcea

Printre obiectivele culturale ale lui Frâncu se mai numără şi includerea Mănăstirii Cozia în patrimoniul UNESCO, precum şi aducerea moaştelor lui Constantin Brâncoveanu, de la Biserica Sfântul Gheorghe din Bucureşti la Mănăstirea Hurezi. Parlamentarul nu s-a sfiit să-l critice pe Prea Sfinţia Sa, Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, pentru lipsa de reacţie în ceea ce priveşte propunerile sale. „Dacă Ştefan cel Mare a fost făcut sfânt, deşi se ştie că era mai degrabă vărsător de sânge nevinovat şi a avut 40 de ţiitoare, nu văd de ce părintele Ţării Româneşti, domnitorul Micea cel Bătrân nu ar merita respectul nostru şi al Bisericii!”, a declarat Frâncu, în faţa altarului Mănăstirii Cozia. Acesta este de părere că sanctificarea lui Mircea cel Bătrân ar fi un prilej bun pentru Episcopie de a realiza o “reparaţie morală”.

„Propunerea a fost făcută cel mai probabil de un corigent la istorie, posibil repetent!”

Oamenii de cultură vâlceni sunt însă de părere că ne confruntăm cu o veritabilă cădere în ridicol. Istoricul Sorin Oane acuză că “propunerea sanctificării lui Mircea cel Bătrân a fost făcută, cel mai probabil, de către un corigent la istorie, posibil repetent!”. Oane spune că marea majoritate a mai-marilor României îl cunosc pe Mircea cel Bătrân doar din filmele lui Sergiu Nicolaescu care “nu a făcut altceva decât să se întreacă în idioţenii!”. P.S. Gherasim consideră propunerile de sanctificare făcute de către deputatul Emilian Frâncu o goană după electorat prin mediul rural. Şeful Bisericii Ortodoxe vâlcene îi cere liberalului să se documenteze şi chiar să ceară permisiunea conducerii bisericii înainte de a se amesteca în treburile acesteia. "Eu nu mă amestec în politică şi nici Frâncu nu ar trebui să se amestece în treburile bisericii! Din păcate însă am ajuns într-o situaţie critică în care trebuie să ne rugăm de oameni să vină la biserică şi de politicieni ca să ne lase să ne vedem de ale noastre!", se plânge Gherasim.

P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului, nu apreciază nici garanţiile prezentate de parlamentarul Emilian Frâncu, la deschiderea festivă a anului universitar, cum că va face interpelări în Parlament pentru aducerea moaştelor lui Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Hurezi. "Mănăstirea Hurezi a fost pregătită pentru înmormântarea sfântului martir Constantin Brâncoveanu cu mult înainte să îi vină lui Frâncu ideea să dea bine în ochii electoratului din mediul rural, ridicând atâtea propuneri dogmatice! Eu mă zbat încă din anul 2004 prin adrese şi diferite memorii către Sfântul Sinod pentru îndeplinirea acestei ultime dorinţe a eroului creştinismului. Regret că Frâncu nici măcar nu m-a întrebat dacă demersurile mele au dat vreun rezultat!", spune P.S. Gherasim. Prea Sfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului, spune că trecerea în rândul sfinţilor a unor personaje istorice nu s-a făcut, până acum nici la cererea Bisericii şi nici a vreunui politician. Referindu-se strict la propunerea de canonizare a voievodului Mircea cel Bătrân, P.S. Gherasim spune că mai e mult de aşteptat până când să îl găsim laolaltă cu cei 12 apostoli: "De la tot ce a făcut Mircea cel Bătrân bun şi până la sanctificarea lui, mai e cale lungă! Sunt rânduieli pe care Dumnezeu ni le va face cunoscute atunci când va crede de cuviinţă. În cazul lui Mircea cel Bătrân, Biserica Ortodoxă aşteaptă mai mult decât exprimarea voinţei poporului. Aşteptăm un semn divin, pentru că nu ştim încă dacă soţia lui Mircea cel Bătrân a trecut sau nu la ortodoxism! Un lucru este cert: facerea sfinţilor nu se va realiza cu hei-rup-uri!", spune episcopul Râmnicului.

Numai directorul de la Cultură este pentru

Cu prilejul conferinţei de presă susţinută vineri, 20 octombrie a.c., directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Tradiţional Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, a declarat că propunerile deputatului de Vâlcea, Emilian Frâncu, sunt cele mai bune idei. Întrebat de redactorii noştri dacă are vreo contribuţie la ideile de sfinţire a laicilor sau doar a executat ordinul şefului său de partid, Florin Epure s-a declarat nedumirit de opozanţa întâmpinată din partea unei părţi însemnate din mass-media vâlceană. "Eu nu înţeleg de ce puneţi atâtea întrebări în legătură cu ce şi cine a stat la originea acestei idei! Este o propunere exprimată de vâlceni şi de români în general. Altfel, nu s-ar fi organizat anul cultural naţional dedicat domnitorului Mircea cel Bătrân!", spune Epure. Toate acestea, în timp ce Prea Sfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului vede necesară chiar organizarea unui referendum pentru a afla adevărata poziţie a poporului român şi a vâlcenilor, în general, mai privilegiaţi prin existenţa, pe aceste meleaguri, a celei mai frumoase ctitorii a lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia. De asemenea, acesta este de părere că ar trebui apreciate eforturile deputatului liberal întrucât un om cu convingeri greco-catolice caută soluţii pentru salvarea morală a Bisericii Ortodoxe. "În timp ce feţele bisericeşti stau cu mâinile în sân, faptul că un politician face ceva bun pentru cultura naţională, lasă de la sine să se înţeleagă cine şi cui i se dedică!".

Leave a Response