Proiectul de la Apavil, dat exemplu de senatorul Cotescu ministrului Fondurilor Europene
Recent, senatorul liberal Adrănel Cotescu a depus în plenul Parlamentului o interpelare adresată lui Eugen Orlando Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene, pe tema derulării programelor accesate pe Axa prioritară 1 POS Mediu „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”. „POS Mediu este cel mai important program de asistenţă financiară în domeniul protecţiei mediului, în cadrul căruia sunt finanţate proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare, managementul deşeurilor, reabilitarea terenurilor poluate istoric, reabilitarea sistemelor de termoficare învechite, conservarea naturii, protecţia împotriva inundaţiilor şi a eroziunii costiere. În judeţul Vâlcea, pe care îl reprezint, în cadrul Axei prioritare 1 a POS Mediu Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată, operatorul SC APAVIL SA deruleaza Proiectul «Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea», conform Contractului de Finanţare nr. 122765 din 24 octombrie 2011, semnat între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate de management pentru POS Mediu şi SC Apavil SA, în calitate de beneficiar. Ca o dovadă a faptului că în România există o preocupare generală pentru creşterea calităţii serviciilor de apă, în întreaga ţară sunt derulate, în prezent, astfel de proiecte de către operatori zonali sau judeţeni. Având in vedere aceste menţiuni, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicaţi următoarele: care este valoarea proiectelor din fiecare judeţ în cadrul Axei prioritare 1 a POS Mediu «Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată»? care este valoarea lucrărilor contractate, precum şi a celor decontate în derularea acestor proiecte, în fiecare judeţ? care este stadiul decontării lucrărilor din fiecare judeţ până în prezent? Vă rog să-mi comunicaţi răspunsul dumneavoastră în scris”, spune parlamentarul liberal.