Ministerul Finanţelor a aprobat decalarea alocărilor de bani pentru ca primarii să poată repara drumurile
• În urma intervenţiilor preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea
Luna mai a acestui an a pus întreaga ţară la grea încercare, datorită ploilor abundente şi parcă interminabile, însoţite adeseori de vijelii, care au produs pagube imense multor comunităţi locale, prin inundaţii devastatoare, alunecări de teren şi alte fenomene meteorologice care au distrus gospo-dării ale oamenilor – case, animale, anexe gospodăreşti, culturi agricole pe mari suprafeţe de teren etc., au scos din circulaţie drumuri rutiere şi au blocat temporar unele căi feroviare.
În judeţul Vâlcea, manifestările meteorologice nu au fost de dimensi-uni catastrofale, dar au distrus multe drumuri comunale şi judeţene, situaţie în care s-a impus luarea de măsuri imediate pentru remedierea şi redarea în circulaţie, în timpul cel mai scurt, a tuturor căilor rutiere afectate. Dar, pentru efectuarea lucrărilor de reparare urgentă a tuturor drumu-rilor distruse, era nevoie de bani, pe care Consiliul Judeţean nu-i avea, fiindcă sumele respective erau repartizate în trimestrul IV. Situaţie în care s-a intervenit la Ministerul Finanţelor Publice, care a răspuns favorabil solicitării insistente a Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, de a aproba transferul banilor necesari din trimestrul IV în trimestrul II. După această necesară şi stringentă operaţiune de transfer bancar, Consiliul Judeţean a transmis imediat, tuturor primăriilor care efectuaseră deja lucrările de reparaţii pe drumurile distruse, comunicarea favorabilă a Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât consiliile locale să poată efectua rectificarea bugetului şi plata lucrărilor respective. “În această situaţie specială, în care unele comunităţi locale au fost izolate şi circulaţia pe drumurile respective a fost întreruptă, m-am adresat Ministerului Finanţelor Publice, în mai multe rânduri, atât telefonic, cât şi în scris, pentru a dispune analiza urgentă a acestor aspecte şi a aproba transferul sumelor existente din trimestrul IV în trimestrul II a.c. Ca răspuns la aceste intervenţii pe care le-am făcut, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat transferul sumelor din trimestrul IV în trimestrul II a.c.” a precizat, între altele, Ion Cîlea, în adresa către primăriile din judeţ.
„În amabila atenţie a domnului Primar! Fenomenele meteorologice deosebit de grave manifestate şi în judeţul Vâlcea în ultima perioadă au afectat mai multe poduri şi podeţe, precum şi unele tronsoane de drumuri judeţene şi comunale, deteriorând platformele drumurilor pietruite şi distrugând asfaltul, ca urmare a infiltrării apelor torenţiale sub acesta. Autorităţile administraţiei publice locale din judeţ au depus eforturi deosebite şi imediate pentru readucerea la starea de circulaţie a tuturor drumurilor distruse, efectuând cheltuieli foarte mari, neprevăzute, care însă nu au putut fi decontate, întrucât o parte din sursele financiare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2014 pentru realizarea cheltuielilor cu drumurile comunale, au fost repartizate în trimestrul IV al anului în curs. În această situaţie specială, în care unele comunităţi locale au fost izolate şi circulaţia pe drumurile respective a fost întreruptă, m-am adresat Ministerului Finanţelor Publice, în mai multe rânduri, atât telefonic, cât şi în scris, pentru a dispune analiza urgentă a acestor aspecte şi a aproba transferul sumelor existente din trimestrul IV în trimestrul II a.c. , reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile comunale. Ca răspuns la aceste intervenţii pe care le-am făcut, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat transferul sumelor din trimestrul IV în trimestrul II a.c. , urmând ca dumneavoastră să procedaţi de urgenţă la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi să depuneţi la Trezoreria la care sunteţi arondaţi “Nota justificativă” privind alimentarea contului UAT-ului cu sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile comunale şi „Deschiderea de credite bugetare”, în vederea decontării lucrărilor executate”, spune în adresa preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea.