Şedinţa fulger
– Noi suntem aici supuşi, ca să zic aşa, ca să facem educaţie permanentă. Aşa ne vom numi noi de acum înainte, cum am fost instruiţi noi la Sinaia, când ni s-a dat să citim un nou regulament, care circulă prin parlament…
Aşa şi-a început cuvântul directoarea Întreprinderii de îndrumare, conservare şi îmbuteliere a vorbelor culese din popor, Ilenuţa Stăncuţa, cea învăţată să fie numită doar pe fotolii, fără să fie conştientă că vremurile ei s-au dus pe apa unui Crăciun însângerat. Şi toţi în jurul ei, ba au fost numiţi pe bază de nepotisme, ba avansaţi din secretari şi secretare, că au faţă, cică, ba aduşi ca să trăiască şi ei, săracii, bogaţi de Culturnicii ăi mari la capitolul "etcetera". Nici unul din ei nu are habar de segmentul pe care îl "îndrumă, conservă" şi mai nou vor să-l şi "îmbutelieze".
Oare pe cine mai "îndrumă" ei? Prin îndrumare ei nu făceau altceva decât să cenzureze vorbele şi "of"-urile poporului. Chiar, în democraţie mai este nevoie de centură? Şi ce să mai conserve, când au dat cu piciorul la mai toate "secţiile" lor din teritoriu, acestea devenind peste noapte bodegi şi săli de pierdere a vremii, la cheremul unor aşa-zişi aleşi?
– Chiar, stimată directoare, noi ai cui mai suntem? Întrebă un participant la întâlnire.
– Noi facem muncă patriotică în folosul dumneavoastră, ca să vă lăudaţi pe la cei ce v-au numit? Ripostă un altul.
– Ne chemaţi doar la şedinţe, dar când avem nevoie fie şi măcar de prezenţa dumneavoastră printre noi, vă faceţi că n-aţi auzit? Opină un "răzvrătit" din sală.
– Dumneavoastră ştiţi că noi primim invitaţiile, notele alea telefonice pe care le daţi primarilor, la o săptămână, ba chiar la o lună de la aceştia?
Chiar, ce au primarii cu activitatea noastră, când pe ei nici în cot nu îi doare de noi? Îşi vărsă năduful şi cel mai vechi "şef" de secţie din judeţ.
– Dar ei sunt autoritatea, ca să zic aşa, din localităţile dumneavoastră, unde munciţi, că eu aşa ştiu… încercă să-i întrerupă Ilenuţa Stăncuţa.
– Aşa e! îşi ridică ochii din calculator şi Lizica Rizica, care, tocmai terminase un joc. Primarii sunt cei mai mari şi trebuie să colaboraţi cu ei. Nu vă dau ei bani?
Atât le-a celor treizeci de participanţi la şedinţă, că au sărit ca arşi.
– Care bani, doamnă? Înseamnă, că dumneavoastră, cei de aici, n-aţi mai fost de mult pe teren şi nu ştiţi că eu, spre exemplu, n-am primit salariul de doi ani.
– Iar eu de şase luni…
– Eu mă judec, doamnă, cu primarul, pentru că aşa aţi vrut voi, cei de la fotoliile calde, în care nu ştiu cine dracu vă tine…
– "Îmbuteliaţi" timpul pierdut, şi clociţi hârtii, ca să vadă ăia, care v-au pus, câtă transpiraţie aveţi voi…
– N-aţi uitat de festivismele în care v-aţi bălăcit şi mai faceţi câte o explozie pe la capitală, doar pentru voi, că dacă nu duceaţi pe banii noştri, bineînţeles, cele zece autocare cu "proşti", ca să aveţi şi asistenţi, nici dracu nu se sinchisea de voi! Halal!
– Hai, oameni buni, să plecăm!tună cel mai vechi "şef de secţie" şi ieşi din sală, urmat de toţi ceilalţi. Degeaba ţipa directoarea Ilenuţa Stăncuţa "Noi vrem să facem educaţie permanentă cu dumneavoastră, ca să ne bucurăm împreună…"
Geoege Achim
