Reglementarea activității de voluntariat, iniţiată şi de deputatul Costi Rădulescu, pe cale să devină lege 

În data de 27 mai 2014, parlamentul a adoptat proeictul de lege privind reglementarea activității de voluntariat în România, care, anul trecut, l-a avut ca iniţiator şi pe deputatul PSD de Vâlcea Constantin Rădulescu. Proiectul a fost deja trimis spre promulgare preşedintelui României, Traian Băsescu. Conform expunerii de motive, mişcarea de voluntariat din România s-a dezvoltat constant în ultimii 20 de ani. Anul Internaţional al Voluntariatului 2001 a dat un impuls extraordinar acestei dezvoltări prin adoptarea Legii Voluntariatului, o formă de recunoaştere publică de care această mişcare avea nevoie pentru a merge mai departe. În România, activitatea de voluntariat a început să fie promovată după Revoluţia din Decembrie 1989 şi a culminat cu adoptarea Legii voluntariatului nr. 195/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 27 iulie 2006. După integrarea României în Uniunea Europeană, activitatea de voluntariat a dobândit valenţe noi, care însă nu au fost transpuse într-un act normativ modern, viabil, care să acopere situaţiile apărute în practică. În România mai există însă numeroase alte reglementări sectoriale care fac referire la voluntariat şi care nu sunt armonizate corespunzător cu legea cadru a voluntariatului. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană mişcarea de voluntariat a resimţit, alături de întregul sector neguvemamental, diminuarea semnificativă a finanţărilor externe care susţinuseră dezvoltarea sectorului nonprofit în general şi a voluntariatului în special. Infrastructura pentru voluntariat din România – definită ca acea combinaţie de structuri organizaţionale şi mecanisme de suport care permit voluntariatului să se dezvolte – deşi înregistrează unele succese în termeni de organizaţii suport şi platforme de reprezentare în domeniul voluntariatului, este încă insuficient dezvoltată în privinţa absorbţiei voluntarilor, în prezent confruntându-ne cu problema unei afluenţe de persoane care doresc să se implice voluntar şi insuficienţa unor oportunităţi de voluntariat organizate în care aceştia să fie integraţi. Conştientizarea cât mai extinsă a publicului larg cu privire la valoarea voluntariatului pentru comunitatea locală, cu privire la beneficiile la nivel individual ale celor care se implică voluntar şi cu privire la potenţialul voluntariatului ca formă de responsabilitate socială care poate fi asumată, în această formă, atât la nivel individual cât şi la nivel instituţional, este un aspect care necesită îmbunătăţire, iar rolul mass-mediei trebuie să devină mai activ. Recunoaşterea corespunzătoare a valorii voluntariatului trebuie să devină a prioritate pentru România care trebuie să dezvolte sisteme de recunoaştere a competenţelor dobândite prin activităţi de voluntariat acceptate de sectorul neguvernamental, de sistemul formal de învăţământ şi de piaţa angajatorilor privaţi şi să exploateze la maxim potenţialul voluntariatului ca formă de învăţare pe tot parcursul vieţii şi îmbătrânire activă. O prezentare a mişcării de voluntariat din România în termeni numerici este o provoare majoră datorită cifrelor multiple şi contradictorii pe care diferite cercetări le-au produs de-a lungul ultimilor 20 de ani. Potrivit ultimului Eurobarometru din primăvara anului 2010 România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20% din populaţia ţării, fiind implicaţi în principal cei sub 35 de ani şi cei care sunt angajaţi sau se află încă în sistemul de învăţământ. în acelaşi timp însă 90% dintre organizaţiile neguvernamentale active raportează implicarea voluntarilor în activităţi şi peste jumătate din liderii acestor orgnizaţii declară că voluntarii vin singuri la organizaţie, potrivit studiului realizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în 2010. Potrivit aceluiaşi studiu, media europeana de implicare în activităţi de voluntariat ajunge la 40%, culminând cu Norvegia unde 80% din populaţie se implică în activităţi de voluntariat. România are astfel una din cele mai scăzute medii de implicare în comunitate. Echivalentul contribuţiei financiare a voluntariatului la PIB atinge, în state precum Austria, Olanda şi Suedia, procente între 3% şi 5%, iar în Marea Britanie, Finlanda şi Danemarca peste două procente. Legea 195/2001 prezintă o serie de lacune şi contradicţii în ceea ce priveşte semnificaţia unor termeni, reglementarea contractului de voluntariat, a recunoaşterii valorii voluntariatului în dezvoltarea individuală şi socială, a drepturilor şi obligaţiilor voluntarilor fiind astfel necesare clarificări în acest sens. Modificarea Legii 195/2001 ar determina apariţia unui act normativ greoi şi dificil de înţeles şi utilizat, având în vedere numeroasele schimbări de conţinut aduse prin noua lege. Susţinem aşadar nevoia adoptării unei legi noi, creată pe structura celei vechi, care păstrează o parte din reglementările anterioare şi care răspunde problemelor actuale întâmpinate în practică de cei care derulează activităţi de voluntariat. Printre principalele modificări aduse de prezentul proiect de lege, amintim: reglementarea desfăşurării activităţii de voluntariat printr-un contract-cadru în formă scrisă, recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională, şi posibilitatea eliberării unui certificat de recunoaştere de competenţelor dobândite prin voluntariat de către organizaţia gazdă la solicitarea voluntarului.