|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Transalpina rămâne închisă din cauza vremii nefavorabile 

mircia_lera

 

Șeful Serviciului Județean Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a declarat azi că Transalpina rămâne în continuare închisă și cel mai probabil se va putea circula pe acest drum rutier după 15 iunie, informează agerpres.ro.

„A nins acum trei zile pe Transalpina. Zăpada la Cota 2000 ajunge la un metru înălțime. Noaptea temperaturile sunt de iarnă, deci există polei. Drumul rămâne închis. În alți ani, în perioada asta se știe că accesul pe Transalpina era posibil, numai că vremea nu a fost favorabilă în Munții Parâng și ne-am confruntat cu o iarnă prelungită. Important este ca turiștii să țină seama de avertizările noastre, dar și de ale celor de la CNDANR, care interzic drumul mai sus de Obârșia Lotrului spre Rânca”, a precizat Mircea Lera.

Leave a Response