Județul Vâlcea are nevoie de un proiect de dezvoltare durabilă
Actuala conjunctură națională și europeană, din punct de vedere politic, economic și social, ar trebui să determine o reașezare a direcțiilor de dezvoltare, atât a țărilor din Uniunea Europeană, dar și a regiunilor și județelor României. În acest context european, în care bugetul 2014-2020 reprezintă o șansă importantă de dezvoltare durabilă, România, în ansamblul ei, dar și fiecare județ în parte, în funcție de potențialul, tradițiile și atuu-urile lui, ar trebui să ofere investitorilor interesați o strategie de dezvoltare care să cuprindă prioritățile și direcțiile de acțiune pentru următorii 6 ani. Conform acestui raționament, județul Vâlcea trebuie, în cel mai scurt timp cu putință, să ofere decidenților politici de la nivel național și european, dar și tuturor investitorilor, prin intermediul ambasadelor statelor democratice din întreaga lume, planul de dezvoltare județeană pentru minim următorii 6 ani. Ținta acestei strategii ar trebui să fie ca în următorii 6 ani, județul Vâlcea să se situeze în primele 10 județe din România ca nivel de trai.
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican consideră că nu mai trebuie să repetăm greșelile din ultimii 24 de ani și să schimbăm, radical, modul de administrare și promovare a județului Vâlcea și a investițiilor necesare pentru dezvoltarea acesti comunități. Deputatul colegiului Nord este de părere că trebuie să ne asumăm proiecte ambițioase, ținte clare și precise, care să fie în acord atât cu strategiile naționale în materie de dezvoltare a infrastructurii, cât și cu direcțiile de interes ale bugetului uniunii Europene pe perioada 2014-2020.
Președintele liberalilor reamintește vâlcenilor că în ultimii 3 ani a propus o serie de proiecte și programe care ar putea fi integrate cu succes într-o astfel de strategie durabilă de dezvoltare. Deputatul Cristian Buican crede cu tărie că decidenții actuali ai județului ar trebui să demareze procedurile și să pregătească documentațiile pentru următoarele proiecte importante: realizarea unui centru european de excelență în cercetare în jurul ICSI (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice), realizarea unui parc industrial în jurul municipiului Râmnicu-Vâlcea ( în contextul reluării procedurilor de licitație pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești, cu posibilitatea unui traseu nou, Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Pitești) și promovarea intensă și implicit reabilitarea infrastructurii turistice din stațiunile vâlcene balneo-climaterice. Toate aceste trei obiective sunt în acord atât cu direcțiile de acțiune ale bugetului U.E. 2014-2020, dar și cu prioritățile asumate la nivel național. Mai mult decât atât, parlamentarul Cristian Buican consideră că este în continuare necesar urmărirea cu atenție sporită a privatizării Oltchim, rezolvarea, cât mai rapidă, a plăților restante de la pârtia de schi de la Obârșia Lotrului, realizarea Complexului Energetic Vâlcea, prin preluarea carierelor de la Berbești de către CET și continuarea, într-un ritm mai alert, și după o prioritizare obiectivă și transparentă, a investițiilor din Programul Național de Dezvoltare Locală din tot județul. Toate aceste obiective, ar trebui să reprezinte pentru oricine se află la conducerea județului și a municipiului priorități absolute și ar putea să constituie punctul de plecare al strategiei de dezvoltare a Vâlcii, în vederea atingerii țintei propuse: ridicarea nivelului de trai al populației astfel încât să ne poziționăm în primele 10 județe ale României la acest capitol.