|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 12.06.2014 

soparla-cu-volanas

• „Ziarul de Vâlcea“ urmărește cu maximă atenție „mișcările“ din interiorul Consiliului Județean Vâlcea referitoare la „pregătirea“ licitațiilor pentru gropile de gunoi ecologice din județ. Mister Dirinea, directorul tehnic al CJ Vâlcea, „vulpoi“ experimentat știe să execute la marele fix directivele prețioase ale lui „Nr. 1“ pentru a ieși finalist „cine trebuie“?! Rămâne de văzut ce se va întâmpla în urma „licitațiilor“!

• Societatea Cazicom din Olănești are o ascensiune fuminantă în ultimii ani în ceea ce privește numărul de licitații publice câștigate. Milioane de euro intră în conturile „baronului“ (titlu nobiliar veritabil, care-l onorează pe patronul firmei de construcții Cazicom) de Olănești, Ion Cazan, care este acum pe cai mari și se laudă că a avut și are relații „pe la ministere“ în toate guvernările. Cazan știe că banii nu au culoare politică și folosește plicuri ceva mai groase decât o lamă de brici, atunci când e vorba să câștige vreo licitație. Cazan știe să joace și i-a antrenat în jocul său ultra-profitabil și pe austriecii de la Strabag! Olănești, Păușești Măglași, Vaideeni, Muereasca – banii curg fără număr în „cazanul“ de la Olănești!

• Zilele trecute, Consiliul Naţional al Audiovizualului a actualizat lista proprietarilor de posturi de televiziune şi radio din ţară. La nivelul judeţului nostru, cea mai importantă schimbare este la TV Vâlcea: după plecarea în „vacanţă” a lui Emilian Frâncu, licenţa postului de televiziune a fost cedată de Marian Băjău (socrul fostului primar al Râmnicului) către… Mihai Dinescu. Astfel, deţinătoarea licenţei audiovizuale este societatea Regal SRL, al cărei asociat unic este Mihai Dinescu. Acesta a lucrat prin presa locală, a fost pe la câteva partide, a fost „sfetnic de taină” al mai multor oameni de afaceri, iar acum este consilier juridic la APIA Vâlcea. Între timp, Mihai Dinescu a găsit resurse să-şi ridice o vilă de 220 mp în comuna Păuşeşti Măglaşi. În privinţa celorlalte posturi de televiziune din Vâlcea (Etalon şi VTV), situaţia acţionariatului a rămas nemodificată.

• Este foarte probabil ca Râmnicul să fie ocolit de traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, în ciuda declaraţiilor optimiste ale lui Ion Cîlea şi ale altor lideri PSD. Din studierea celor 272 de pagini ale caietului de sarcini în vederea atribuirii contractului de realizare a studiului de fezabilitate, se menţionează foarte clar opţiunea ca firma care va realiza studiul să „analizeze posibilitatea” includerii şi a traseului prin Râmnicu Vâlcea. Nu este nici o o obligativitate prevăzută expres în caietul de sarcini. Astfel, firma care va realiza studiul de fezabilitate va propune două variante de traseu, însă conducerea Ministerului Transporturilor va alege firesc varianta care este cea mai ieftină şi care prevede cea mai scurtă rută. Este evident că varinta veche de 115 km (cu trecere prin trei comune din nord-estul judeţului Vâlcea) este cea mai viabilă financiar şi mai uşor de realizat din punct de vedere tehnic şi constructiv. A doua variantă (care prevede includerea Râmnicului) va avea 160 km, va fi mult mai scumpă şi va fi imposibil de construit, mai ales pe Valea Oltului, unde relieful este accidentat şi există deja un drum naţional şi o cale ferată perfect funcţionale. Oricum, în vara anului viitor vom cunoaşte care este traseul exact la viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti!

• Supărat că nu mai primeşte cadouri de miliarde de lei vechi din partea Primăriei Râmnicului, „impresarul” de doi bani Damian Mitu se răzbună… pe Facebook pe actuala conducere a Primăriei Râmnicului. Pentru că a participat cu doar 5.000 lei la o manifestare pe Splaiul Independenţei, primarul interimar Ion Gigi Matei este făcut cu ou şi cu oţet de acest Damian Mitu. Dacă tăcea, Mitu patron de pizzerie rămânea!!!!

Leave a Response