|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

CiocuÔÇÖ mic! Doarme şefuÔÇÖ 

Ciocu’ mic! Doarme şefu’

 

Ca să-l citez pe consilierul municipal Ion Nuică, s-a depăşit decibelismul în minunatul nostru Râmnic. Şi cum decibelism (noţiune lingvistică scornită de acest Vanghelie peremist al Râmnicului care este Nuică) rimează la fix cu tembelism sau cu imbecilism, nu trebuie să ne mai stresăm foarte tare pentru a găsi o caracterizare cât mai apropiată de adevăr pentru ceea ce se petrece în municipiul nostru.

Pentru cei care de-abia au sosit în oraş, precum şi pentru cei care nu catadicsesc să dea câţiva lei pentru un ziar local, menţionăm faptul că de la o vreme pe viceprimarul semiagramat al Râmnicului, Constantin Monceanu, precum pe câţiva consilieri locali, îi cam mănâncă undeva. Pentru că problemele urbei se terminaseră, oamenii s-au gândit că n-ar fi rău dacă ar interzice nunţile, botezurile şi orice altă formă de distracţie care-i deranjează pe moşuleţii care se culcă la ora 20 şi de ce să nu o spunem, pe câţiva politicieni aflaţi la putere care posedă apartamente deasupra unor cunoscute localuri din Râmnic. În acest sens, a fost organizată şi o tentativă de dezbatere publică, la care nu au participat decât nişte inşi aduşi acolo ca să susţină aberaţiile iniţiatorilor acestui stupid proiect de hotărâre. Durându-l fix în cot că presa l-a înjurat săptămâni întregi pe tema asta, viceprimarul liberal a continuat să-şi dezvolte ideea. Astfel, el a dat dispoziţie să fie „gândite” vreo patru variante de transformare a Râmnicului într-un azil de bătrâni senili. Ei bine, niciuna dintre aceste variante, aşa cum bine au observat câţiva consilieri locali aflaţi încă în toate facultăţile mintale, nu este realistă. Toate, dar absolut toate, nu lasă nici o şansă patronilor de localuri din oraş sau celor care au chef să se simtă bine o seară. Potrivit inteligentelor idei emanate de prim-gospodarii municipiului, la miezul nopţii muzica ar trebui să înceteze în toate barurile şi cluburile din urbe. Ce nunţi, ce botezuri, ce discoteci; nişte politicieni rupţi de realitate duc dorul liniştii. Vorba cuiva: păi normal băi tată, ăştia s-au însurat, s-au distrat, de ce dracu’ să o mai facă şi alţii. Pe bune, aş fi vrut să-l văd şi eu pe Monceanu dansând la propria nuntă, cu muzica închisă la ora 24.

Dovada vie a faptului că ideea de a limita difuzarea muzicii în baruri după o anumită ideea, pe tot parcursul săptămânii, a fost şi faptul că în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local, aleşii nu au ajuns la o formulă de compromis. Majoritatea au opinat că cele patru variante gândite de Executiv nu rezolvă în vreun fel problema. În plus, ei au cerut amânarea discutării acestui proiect de hotărâre, până când cineva din primărie reuşeşte să redacteze o variantă coerentă şi nepartizană.

Aşa cum bine observa cineva, ar putea fi găsite o serie de alte modalităţi de a-i menaja pe cei care, pe bună dreptate, vor să se odihnească noaptea. Una dintre acestea ar fi antifonarea pereţilor localurilor publice în care se organizează mese festive iar dacă proprietarii nu respectă prevederile legii, să fie arşi la buzunar de Corpul de Control al Primarului. Dar cum întotdeauna soluţiile simple nu sunt la îndemâna oricui, conducerea primăriei se orientează către cea mai ciudată formulă de a face linişte în oraş. Asemenea celebrului Micky Şpagă, viceprimarul oraşului cere tuturor cetăţenilor să facă ciocu’ mic, pentru că se odihneşte şeful. Aşa că, băi fraţilor, ciocu’ mic, altfel vă trimite Monceanu la culcare!

• Octavian HERŢA

Leave a Response