|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Amenzi ale Corpului de Control al Prefecturii în Olăneşti şi Rm. Vâlcea 

În perioada 16-20 iunie 2014, Corpul de Control al Prefectului, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vâlcea și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, a desfășurat activitate în baza a două ordine ale prefectului. Astfel, au fost iniţiate acţiuni de verificare a modului de respectare a condițiilor igienico-sanitare și protecției consumatorului în unități de alimentație publică. În municipiul Râmnicu Vâlcea și orașul Băile Olănești au fost verificate cinci unități de alimentație publică de tip restaurant, dintre care două unități au fost sancționate cu amendă, o unitate a primit avertisment, iar două unități au primit recomandări pentru respectarea legislației din domeniu. O unitate de alimentație publică de tip fast food din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost sancționată cu amendă. De asemenea, a fost verificat modul de respectare a condițiilor igienico-sanitare și protecției consumatorului în unități care produc și comercializează produse de panificație, patiserie și cofetărie. În urma verificărilor, în municipiul Râmnicu Vâlcea două unități care produc produse de tip patiserie și covrigărie, respectiv produse de panificație de tip brutarie, au fost sancționate cu avertisment, iar în orașul Băile Olănești două unități care produc produse de tip patiserie, covrigărie și cofetărie au fost sancționate cu amendă și avertisment.

Leave a Response