|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Administratorul special al Oltchim dă vina pe… birocraţia din China pentru problemele de la combinat 

bogdan_stanescu_interior

Faptul că s-a amânat de patru ori termenul de privatizare al Oltchim nu a fost din cauza unei lipse de investitori, ci a lipsei lor de pregătire pentru a veni să investească la Oltchim, susţine administratorul special al combinatului vâlcean, Bogdan Stănescu. Domnia sa a explicat: „Consorţiul chinez a solicitat amânarea privatizării până în decembrie pentru că le trebuie foarte multe aprobări ca să aducă valuta la noi în ţară. Şi omul de afaceri Ştefan Vuza a cerut o nouă solicitare de amânare. De asemenea, proprietarul Uzinelor Sodice Govora (USG) – Ciech Chemical – a cumpărat caietul de sarcini pe 30 mai şi nu a avut timp să-şi facă oferta astfel încât s-a alăturat investitorilor care au dorit amânarea”. Bogdan Stănescu a precizat că au fost investitori care au propus administratorilor Oltchim privatizarea pe module şi nu pe sistem integrat, ceea ce nu a convenit acţionarilor combinatului care au optat pentru o viziune unitară. Administratorul special al Oltchim a mai spus: „Ne-am oprit din negocierile cu OMV Petrom, în aşteptarea investitorului care doreşte să cumpere rafinăria Arpechim la pachet cu Oltchim. Statul român, ca să cumpere rafinăria Arpechim, trebuie ca, a doua zi, să o vândă investitorului selectat pentru Oltchim. Am discutat cu Consiliul Concurenţei, care ne-a transmis că nu este ajutor de stat dacă statul preia Arpechim ca să-l dea mai departe investitorului care preia Oltchim”. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că nu este ajutor de stat dacă autorităţile noastre preiau Arpechim şi vând rafinăria mai departe la acelaşi preţ cu care l-au luat de la Petrom şi dacă Petrom nu are niciun avantaj. Potrivit administratorului special, conducerea combinatului doreşte să deschidă secţia oxo-alcooli în perioada următoare, cu finanţările care sunt în negociere. Bogdan Stănescu afirmă că Ministerul Muncii poate să facă o reconversie profesională, acordând gratuitate pentru cursuri, primă de instalare de 3500 de lei dacă muncitorii disponibilizaţi de la Oltchim se relochează în alt oraş ca forţă de muncă. „Urmează să mergem cu foştii salariaţi şi la Ministerul de Finanţe, să găsim o soluţie legală pentru a reuşi achitarea acelor plăţi compensatorii. Până atunci rămâne varianta ca, atunci când se va privatiza combinatul, să plătim aceste salarii compensatorii”, a mai declarat domnul Stănescu. Oltchim se află în insolvenţă de mai bine de un an. În această săptămână, administratorii judiciari încearcă să-i convingă pe creditori să aprobe contractarea unui împrumut de 15 milioane de euro de la chinezi, dar şi a încă 10 milioane de euro de la Alro, Bulrom şi RCS&RDS.

Leave a Response