|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Primăria va elimina din calculul tarifului de canalizare cantitatea de apă meteorică pentru persoanele fizice 

Ion Gigi Matei

La propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat mandatarea reprezentantului său în Aadunarea Generală a Acţionarilor la ADI „APA Vâlcea” pentru modificarea şi completarea regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, în sensul de a elimina din calculul tarifului de canalizare cantitatea de apă meteorică pentru persoanele fizice din municipiul Râmnicu Vâlcea. Având în vedere numeroasele sesizări ale cetăţenilor municipiului, adresate atât operatorului serviciului cât şi autorităţii publice locale, privind cantităţile de apă meteorică şi modul de facturare al acesteia în ultima perioadă, în care au fost înregistrate precipitaţii abundente, conducerea Primăriei Râmnicului a analizat împreună cu conducerea operatorului acestui serviciu SC Apavil SA, situaţia creată şi a identificat soluţia pentru soluţionarea acestei probleme, prin modificarea şi completarea regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobat prin Hotărârea nr. 3/26 octombrie 2010, de către ADI „APA Vâlcea”, fără a se diminua veniturile societăţii. Prin hotărârea nr. 264/21 septembrie 2010, consiliul local a aprobat asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea, cu Judeţul Vâlcea, precum şi cu municipiul Drăgăşani, oraşele şi unele comune din judeţul Vâlcea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, persoană juridică de drept privat, înfiinţată conform Legii nr. 215/2001. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” a fost constituită în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ teritoriale membre, precum şi pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia. Potrivit art. 2 din hotărârea mai sus amintită, au fost însuşite de către Consiliul Local actul constitutiv şi statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea” aşa cum au fost modificate prin acte adiţionale. Conform competenţelor stabilite atât de Legea nr. 51/2006 a Serviciilor de utilităţi publice şi de Legea nr. 241/2006 a Serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, cât şi prin statut, prin Hotărârea nr. 3 din 26 octombrie 2010, ADI „APA Vâlcea” a aprobat regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, în care a fost stabilită, potrivit prevederilor art. 236 şi modalitatea de facturare a apei meteorice. Potrivit statutul ADI „APA Vâlcea”, asociaţii declară că interesul comun ce stă la baza constituirii asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului, în condiţiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei. Săptămâna trecută, grupul de analiză prezidat de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a dezbătut punctele de vedere apărute în presa locală cu privire la posibila eliminare a taxei pe apa meteorică din facturile consumatorilor casnici de apă potabilă. Pentru a găsi o soluţie în acest scop, trebuie îndeplinite două condiţii. Prima se referă la modificarea Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă şi de Canalizare care a fost aprobat prin Hotărârea nr.3/26 octombrie 2010 de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ADI APA” Vâlcea. Cea de-a doua condiţie este legată de acceptul pe care ar trebui să-l dea reprezentanţii localităţiilor care au aderat şi au devenit membre ale ADI APA. Pentru stabilirea unui punct comun de vedere, preşedintele Ion Cîlea s-a adresat mai multor primari pe care i-a rugat să analizeze la rândul lor impactul ce s-ar putea crea la nivel local prin eliminarea plăţii cotei parte din apa meteorică preluată în reţeua de canalizare, fapt ce ar contribui la reducerea poverilor fiscale de pe umerii consumatorilor racordaţi la sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare. „Mărturisesc că am fost plăcut surprins de operativitatea cu care a răspuns Ion Gigi Matei, primarul interimar al municipiului Rm. Vâlcea şi îl felicit pentru receptivitate. Aştept, însă, în aceste zile şi punctele de vedere ale altor primari pentru a putea să închegăm nişte concluzii care să ofere cea mai potrivită temă de analiză şi dezbatere în cadrul unei şedinţe a Adunării Generale a ADI APA ce va fi convocată într-un  timp cât mai scurt. Sigur, studiul de impact în ceea ce priveşte eliminarea tarifării apei pluviale va rămâne în sarcina Societăţii APAVIL, care, în calitatea de operator regional, este singurul în măsură să studieze şi să prezinte implicaţiile unei astfel de măsuri”, a afirmat preşedintele Ion Cîlea.

(Petre Coman)

Leave a Response