|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Licitaţia pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Piteşti-Sibiu se amână cu două săptămâni 

autostrada Pitesti-Sibiu

• Valuri de contestaţii admise de CNSC

În data de 30 iunie 2014 a fost emisă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) cu privire la contestaţiile formulate de SC Via Design SRL, SC Tecnic Consulting Engineering România SRL şi SC Search Corporation SRL, în cadrul procedurii de atribuire a contractului “Actualizare studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti”. Astfel, CNSC a admis, în parte, contestaţiile formulate de cele trei firme, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. De asemenea, CNSC a obligat autoritatea contractantă, ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor decalată cu cel puţin 15 zile faţă de cea actuală şi să aplice dispoziţiile art. 501 din OUG nr. 34/2006. Însă, CNSC a respins, ca nefondate, capetele de cerere privind anularea procedurii de atribuire, formulate în contestaţiile depuse de SC Via Design SRL, SC Tecnic Consulting Engineering România SRL şi SC Search Corporation SRL şi a dispus continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea celor decise. Cele trei firme au contestat documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Actualizare studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti” şi a solicitat CNADNR remedierea documentaţiei de atribuire şi stabilirea termenului în care autoritatea contractantă are obligaţia executării deciziei pronunţate, prelungirea termenului de depunere a ofertelor, precum şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, conform art. 275 din OUG nr. 34/2006. În plus, SC Search Corporation SRL a contestat documentaţia de atribuire şi a solicitat constatarea caracterului abuziv, nelegal şi restrictiv al anumitor cerinţe şi clauze din cadrul documentaţiei de atribuire, obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire în sensul celor arătate în motivarea contestaţiei şi stabilirea unei noi date de depunere a ofertelor cu respectarea art. 71 din OUG nr. 34/2006 sau, în cazul în care remedierea documentaţiei de atribuire nu este posibilă, obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire.

În data de 30 mai 2014, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat în sistemul electronic de achiziţii licitaţia pentru studiul de fezabilitate necesar realizării autostrăzii Sibiu-Piteşti. CNADNR a scos la licitaţie revizuirea sau actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Ofertanţii trebuie să se ocupe, în cadrul aceluiaşi contract, şi de pregătirea documentaţiei necesare în vederea transmiterii aplicaţiei de finanţare din fonduri structurale. Valoarea totală a contractului este de circa 43 de milioane de lei, fără TVA, iar câştigătorul licitaţiei trebuie să finalizeze studiul în 12 luni de la data atribuirii contractului. Ceea ce era doar la nivel de discuții până acum a devenit oficial: autostrada Sibiu-Pitești nu va mai trece prin Curtea de Argeș, ci prin Râmnicu Vâlcea. Cel puțin așa se arată în documentele licitației pentru reactualizarea studiului de fezabilitate a autostrăzii Sibiu-Pitești. Varianta prin Curtea de Argeș a fost aleasă prin studiul de fezabilitate din 2008, document elaborat pe baza altor două studii de pre-fezabilitate din 1994, respectiv 1997. Respectivele documente, însă, nu includ studierea posibilității îmbunătățirii legăturilor cu Râmnicu Vâlcea și legătura între varianta de ocolire recent construită a orașului Sibiu și traseul autostrăzii propuse Sibiu-Pitești, se arată în caietul de sarcini al licitației pentru revizuirea SF-ului din 2008. Potrivit hărților orientative anexate documentației de licitație, viitoarea autostradă va trece prin dreptul unor localități precum Râul Vadului, Câinenii Mari, Robești sau – dincolo de Râmnicu Vâlcea – Dedulești, Zamfirești, Prislopu Mare sau Valea Ursului. Cu alte cuvinte, e vorba de o variantă ce urmărește actualul DN 7. Vechiul traseu urmărea, mai la nord, văile Băiașului, Topologului și Argeșului. „Prestatorul va lua in considerare ca alternativa de traseu recomandata sa nu afecteze arii protejate de tip Natura 2000, rezervații naturale etc.”, se mai arată în actualul caiet de sarcini. Cei de la CNADNR solicită companiei care va câștiga licitația să identifice mai multe trasee pe care poate fi proiectată o viteză de 120 de km/h, atinsă pe autostrăzi cu o platformă de 26 de metri lățime. „Pe sectoarele pe care condițiile de relief permit, se vor adopta elemente geometrice corespunzătoare vitezei de proiectare de 140 km/h. Neasigurarea pe anumite tronsoane a vitezei de proiectare de 120 km /h și a platformei de 26 m va fi fundamentată tehnico-economic pe baza unei analize raționale a factorilor relevanți”, se arată în caietul de sarcini al licitației. Acest caiet solicită prestatorului angajat și un studiu de trafic ce va clarifica necesitatea prevederii unei benzi suplimentare, în cazul în care aceasta ar deveni necesară în termen de zece ani de la intrarea în exploatare a autostrăzii. Traseul stabilit pe baza SF-ului din 2008 avea o lungime de aproximativ 116 de km, iar estimările de acum patru ani prevedeau cheltuieli maxime pentru construcție de 3,2 miliarde de euro.

Leave a Response